AUR propune TVA de 9% pentru prima locuință. Cumpărătorii ar putea economisi până la 90.000 de lei

Cele mai citite

AUR a depus în Parlament un proiect de lege care prevede reducerea TVA de la 21% la 9% pentru achiziția primei locuințe. Măsura s-ar aplica imobilelor cu o suprafață utilă de cel mult 120 mp și o valoare de maximum 750.000 de lei, fără TVA.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a înregistrat în Parlament o propunere legislativă de modificare a Codului fiscal, prin care cota de TVA pentru prima locuință ar urma să fie redusă la 9%, relatează Mediafax. Inițiativa este semnată de deputatul AUR Lucian Mușat și vizează facilitarea accesului la locuințe pentru tineri și familii.

TVA de 9% pentru prima locuință: condițiile prevăzute în proiect

Potrivit proiectului, cota redusă de TVA de 9% s-ar aplica locuințelor care îndeplinesc simultan următoarele condiții:

  • suprafață utilă de maximum 120 de metri pătrați;
  • valoare de cel mult 750.000 de lei, fără TVA, inclusiv terenul;
  • achiziția este realizată de persoane fizice, individual sau în coproprietate cu alte persoane fizice.

Lucian Mușat: „Diferența de 90.000 de lei ar rămâne cumpărătorilor”

Deputatul AUR susține că reducerea TVA ar diminua semnificativ costul unei locuințe noi.

Locuri de muncă

„Scădem TVA-ul pentru prima locuință, cu o suprafață totală de 120 m² utili și o valoare de până în 750.000 de lei net, fără TVA, de la 21%, cât este astăzi, la 9%.

La o locuință de 750.000 de lei, acum se plătesc 157.500 de lei TVA, iar dacă legea va fi adoptată, TVA-ul ar fi de 67.500 de lei. Vorbim despre o diferență de 90.000 de lei care ar rămâne cumpărătorilor”, a declarat Lucian Mușat.

AUR: măsura ar sprijini tinerii și piața imobiliară

Potrivit inițiatorilor, proiectul urmărește introducerea unui mecanism fiscal permanent pentru prima locuință, în contextul în care actualul regim tranzitoriu privind TVA redus expiră la 31 iulie 2026.

Deputatul AUR afirmă că măsura ar putea contribui atât la păstrarea tinerilor în România, cât și la stimularea natalității.

„În anul 2025 s-au născut cei mai puțini copii în România, iar numărul celor care au ales să plece din țară a depășit 6 milioane. Dacă această lege va fi adoptată, le oferim tinerilor un motiv în plus să rămână în România, să își întemeieze o familie și să contribuie la dezvoltarea economiei”, a declarat Lucian Mușat.

Impact asupra sectorului construcțiilor

În expunerea de motive, AUR susține că reducerea TVA pentru prima locuință ar stimula și sectorul construcțiilor prin creșterea cererii pentru locuințe noi.

„Domeniul construcțiilor reprezintă aproximativ 7-8% din PIB, cea mai mare pondere din Uniunea Europeană. Prin această lege, numărul apartamentelor și caselor vândute ar putea crește, iar economiile rezultate din reducerea TVA vor rămâne în buzunarul cumpărătorilor”, a precizat deputatul.

Când ar intra în vigoare noua cotă de TVA

Proiectul de lege prevede ca noile dispoziții să intre în vigoare la șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial, în cazul în care vor fi adoptate de Parlament și promulgate.

La final, inițiatorul a subliniat că măsura urmărește sprijinirea economiei și încurajarea tinerilor să își cumpere o locuință în România.

„Trebuie să facem tot ce putem pentru a susține economia, pentru a crește natalitatea și pentru ca România de mâine să aibă un viitor”, a declarat deputatul AUR Lucian Mușat.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

APIA a plătit peste 6 milioane de lei crescătorilor de animale. Cine sunt beneficiarii ajutorului de stat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat plata unei sume totale de peste 6 milioane de...

Știri pe același subiect