Marți, 3 septembrie, începând cu ora 05:00, vor avea loc intervenții pentru remedierea unei avarii la conducta de aducțiune DN 1000mm de la Gura Râului, aflată în administrarea SGA Sibiu.
Din cauza acestei avarii, locuitorii din Șura Mică, Poplaca, Cristian, Ocna Sibiului Șelimbăr, zonele de blocuri cu mai mult de patru etaje din Sibiu, precum și Cartierul Arhitecților, se pot confrunta cu scăderi ale presiunii apei sau chiar cu întreruperi temporare ale furnizării apei potabile.
„Estimăm ca lucrările vor fi încheiate în intervalul orelor 22-24 al aceleiași zile, urmând apoi a fi realizate manevrele de repunere in funcțiune la parametrii normali a întregului sistem de alimentare cu apa potabila”, se arată în comunicatul de presă.
Lucrările de remediere sunt esențiale pentru repunerea în funcțiune a magistralei de transport apă brută, urmând ca, după finalizarea acestora, instalațiile de tratare și rezervoarele de înmagazinare să fie reumplute. Apă Canal Sibiu estimează că furnizarea apei la parametrii normali va fi restabilită în cel mai scurt timp posibil.
Pentru a veni în sprijinul consumatorilor afectați, Apă Canal Sibiu va pune la dispoziție trei autospeciale cu apă de utilizare menajeră, care vor staționa în zonele afectate.