Bătăuș reținut după un scandal în Jina

Cele mai citite

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște au reținut un bărbat în vârstă de 40 de ani, cercetat penal pentru vătămare corporală.

Polițiștii spun că, în 23 aprilie, în jurul orei 14, în timp ce se afla pe o stradă din localitatea Jina, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri anterioare, bărbatul l-ar fi agresat fizic pe un localnic în vârstă de 54 de ani, în cădere victima lovindu-se la cap.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii persoanei bănuite, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente, în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Săliște, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Buget de 150 de milioane de euro pentru stocarea energiei. Cine poate obține finanțare și care sunt condițiile

Companiile din România pot solicita finanțare nerambursabilă pentru investiții în instalații autonome de stocare a energiei electrice. Ministerul Energiei...

Știri pe același subiect