Băut la volan, un șofer din Mediaș a lovit două autoturisme

spot_img
Cele mai citite

Miercuri seara, un medieșean băut a lovit două autoturisme. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Polițiștii rutieri medieșeni au fost anunțați, miercuri seara, despre producerea unui eveniment rutier pe strada Turda din municipiu. La locul indicat, polițiștii au constatat că șoferul unui autoturism, un medieșean în vârstă de 52 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, în momentul în care a plecat de pe loc a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani, localnic.

După impactul cu această mașină, intenționând să își parcheze mașina, medieșeanul de 52 de ani a mai lovit o mașină parcată.

“Testarea alcoolscopică a șoferului de 52 de ani a indicat o valoare de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/OFICIAL: Ei sunt miniștrii noului Guvern. Dumitru Chisăliță va fi șeful Energiei

Guvernul Luca Niculescu, în fața testului decisiv! Lista miniștrilor a ajuns la Parlament. Când se dă votul.Premierul desemnat Luca...

Știri pe același subiect