Cele trei persoane care au luat cu forța un bărbat într-o mașină, l-au bătut și i-au furat banii au fost arestate preventiv.
Luni, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a celor trei persoane pentru o perioadă de 30 de zile.
Vă reamintim faptul că duminică după amiaza, un bărbat a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 16, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Sibiu, ar fi fost acostat de către trei bărbați necunoscuți, care l-ar fi agresat și i-ar fi furat suma de 2.500 de lei, un telefon mobil și o sticlă cu băuturi alcoolice.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au început cercetările pentru identificarea persoanelor implicate.
„Astfel, în urma activităților investigativ – operative desfășurate de către polițiști a rezultat faptul că, la data de 29 ianuarie, în jurul orei 16,30, pe strada 16 Februarie din municipiul Sibiu, trei persoane necunoscute l-ar fi forțat pe bărbatul în vârstă de 40 de ani, din municipiul Mediaș, să urce într-un autoturism, iar pe parcursul deplasării până pe strada Banatului, l-ar fi agresat fizic și i-ar fi sustras suma de 2.500 de lei, un telefon mobil și o sticlă cu băuturi alcoolice.
În scurt timp, cei trei presupuși agresori au fost identificați de către polițiștii sibieni de investigații criminale. Este vorba despre doi tineri în vârstă de 28, respectiv 30 de ani, din județul Sibiu, precum și un tânăr în vârstă de 28 de ani, din județul Mureș. De asemenea, au fost recuperate telefonul victimei și suma de aproximativ 500 de lei.