22.3 C
Sibiu
joi, iulie 25, 2024

Educație pentru patrimoniu la… Cetatea Dacică Tilişca

Publicitate

Cele mai citite

La inițiativa Asociaţiei Cetatea Dacică Tilişca, în perioada 20 iunie – 30 septembrie 2024, cu sprijinul logistic şi cofinanţarea Consiliului Judeţean Sibiu – prin agenda culturală 2024 – și în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal, Primăria Comunei Tilişca şi Primăria Oraşului Sălişte, se derulează proiectul cultural intitulat Educație pentru patrimoniu. Măsuri de revitalizare și protejare a Cetății dacice de la Tilișca.

Derulat sub coordonarea unui colectiv de specialiști: dr. Gheorghe Vasile Natea, Christian Kaiser, dr. Maria Raluca Teodorescu, Adrian Georgescu, Mihail Chideșa, Florentin Perianu, Ecaterina Natea, proiectul se încadrează, conform ghidului Consiliului Județean Sibiu, în patru mari arii tematice. Acesta e astfel gândit încât, prin activități multiple, să se poată continua, pe de o parte, cercetarea arheologică a cetății dacice de la Tilișca – a cărei importanță națională este subliniată prin încadrarea, pe Lista Monumentelor Istorice din România, în categoria A ,- iar pe de altă parte, la conservarea in situ, restaurarea și valorificarea/punerea în valoare a elementelor cu valoare istorică.

Ce ne va oferi Tilișca

  • tipărirea unui număr de 300 exemplare de cataloage și a unui număr de 1000 de pliante, pentru promovarea Cetății dacice de la Tilișca,  ce vor cuprinde informații despre asociație, istoricul cetății, descoperirile arheologice și importanța lor din punct de vedere științific;
  • organizarea a două tabere arheologice și de valorificare a patrimoniului istoric, în cadrul cărora se vor desfășura activități artistice de pictură, fotografie și ateliere de confecționat podoabe din perioada dacică, în vederea educării publicului de vârstă școlară în domeniul protejării patrimoniului și al cunoașterii perioadei dacice;
  • organizarea unei cercetări arheologice în cadrul Cetății dacice de la Tilișca, în vederea îmbogățirii cunoștințelor despre civilizația dacică din Transilvania în perioada secolelor II î. Chr. – I d. Chr;
  • organizarea de activități de diseminare: ghidaje și activități educative în cadrul Cetății dacice de la Tilișca, respectiv, în cadrul expoziției permanente din cadrul Muzeului Național Brukenthal Sibiu – Muzeul de Istorie Casa Altemberger.
Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Angajări la urbanism și la direcția amenajarea teritoriului de la Primăria Sibiu

ANGAJĂRI LA DIRECȚIA AMENAJAREA TERITORIULUI ȘI URBANISM A PRIMĂRIEI SIBIU! Primăria Municipiului Sibiu organizează concursuri pentru ocuparea a 8...

Știri pe același subiect