14.1 C
Sibiu
duminică, martie 15, 2026

Cinci persoane rănite după un accident rutier cu trei autoturisme

Cele mai citite

Trei autoturisme au fost implicate, sâmbătă, într-un accident rutier produs pe Drumul Național 14, în zona localității Brateiu.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că șoferul unui microbuz ce tracta o remorcă, având direcția de deplasare spre municipiul Mediaș, s-ar fi angajat în depășirea unui autoturism condus de un bărbat în vârstă 51 de ani, cetățean străin, în timp ce din sens opus circula un autoturism condus de către o femeie de 23 de ani, cetățean străin, producându-se astfel o coliziune în care au fost implicate toate cele trei mașini.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a cinci persoane, respectiv conducătoarea auto în vârstă de 23 de ani și doi pasageri din mașină (o femeie în vârstă de 41 de ani și un bărbat în vârstă de 51 de ani, ambii români) și șoferul în vârstă de 51 de ani, precum și pasagera din dreapta față, o femeie de 51 de ani, cetățean străin.

Echipaje de prim ajutor de la Ambulanță și SMURD au intervenit pentru acordarea de asistență medicală persoanelor rănite. Cele cinci victime au fost transportate la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

Șoferi, nu riscați! O depășire greșită vă poate lăsa fără 4.325 de lei

Guvernul României a dat undă verde pentru majorarea sancțiunilor rutiere, iar toți șoferii riscă să plătească mult mai mult...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect