Copil de 15 ani, prins la volan și cu număr fals de înmatriculare

Cele mai citite

Fără permis și cu număr fals de înmatriculare aplicat pe autoturism. Așa a fost descoperit un tânăr de 15 ani în municipiul Sibiu.
Marți, în municipiul Sibiu, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Șteflești.
Cu această ocazie, polițiștii au constatat că la volanul autoturismului se afla un adolescent în vârstă de 15 ani, domiciliat în orașul Cisnădie. De asemenea, din verificările efectuate a rezultat că numărul de înmatriculare aplicat pe autoturism este unul fals, acesta aparținând unui alt autovehicul.
În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr de înmatriculare fals.

spot_img
Ultimele știri

Radu Miruță schimbă regulile la CNAIR: administratorii vor fi plătiți în funcție de performanță

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, anunță schimbări importante pentru viitorul Consiliu de Administrație al CNAIR. Acesta a semnat...

Știri pe același subiect