12.3 C
Sibiu
duminică, mai 19, 2024

Doi sibieni, prinși de polițiști cu o armă furată dintr-o cabană din Nucet

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

 
Doi tineri din Sibiu, de 24 de ani, sunt cercetați penal de polițiști, după ce au furat o armă dintr-o cabană din Nucet și nu au respectat regimul armelor și munițiilor.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au desfășurat, joi, o acțiune de prindere în flagrant a unor persoane despre care exista suspiciunea că dețin ilegal o armă.
„Astfel, în jurul orei 12,30, în municipiul Sibiu, pe bulevardul Corneliu Coposu, polițiștii de investigații criminale au identificat și au oprit un autoturism în care se aflau două persoane suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale. Cu ocazia verificărilor efectuate, cei doi ocupanți ai autoturismului au fost identificați. Este vorba despre doi sibieni în vârstă de 24 de ani fiecare. Totodată, în urma controlului asupra autoturismului, în interiorul acestuia a fost găsită o armă de vânătoare”, a explicat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Potrivit acesteia, arma este una neletală, de tip sportiv, iar din investigațiile polițiștilor a rezultat că aceasta ar fi fost sustrasă dintr-o cabană din zona satului Nucet, noaptea trecută, de către unul dintre cei doi sibieni.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În prezent, cercetările continuă în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a persoanelor în cauză, urmând a fi aplicate măsurile legale în consecință.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Cutremur produs sâmbătă seara în România

Un cutremur cu magnitudinea 2,9 s-a produs sâmbătă seara în România, la ora 20:20, anunță Institutul pentru Fizica Pământului.Seismul...

Locuri de muncă

spot_img

Știri pe același subiect