32.9 C
Sibiu
duminică, iulie 14, 2024

Doi tineri din Avrig au furat țigări de 32.000 de lei din 3 magazine

Publicitate

Cele mai citite

Polițiștii din Avrig au identificat și reținut doi tineri are sunt bănuiți că au furat țigări în valoare de 32.000 de lei din trei magazine.

Polițiștii spun că în zilele de 13, 17 și 23 mai, cei doi tineri au pătruns prin efracție, pe timpul nopții, în trei magazine alimentare situate pe raza orașului Avrig, de unde au furat mai multe cartușe de țigări, provocând un prejudiciu în valoare de aproximativ 32.000 de lei.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate de către polițiștii de la investigații criminale, precum și ca urmare a perchezițiilor domiciliare efectuate în dimineața acestei zile la trei locații din Avrig, au fost ridicate mai multe obiecte de interes (articole vestimentare), fiind totodată dispusă reținerea a două dintre persoanele suspectate de săvârșirea acestor fapte, respectiv doi bărbați în vârstă de 20 și 22 de ani, ambii din Avrig.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii celor doi bărbați pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: 4 autoturisme implicate într-un eveniment rutier în lanț, pe DN 1

UPDATE: Potrivit IPJ Sibiu, traficul rutier s-a reluat, se circulă pe ambele sensuri.ȘTIRE INIȚIALĂ: Traficul rutier pe DN1, la...

Știri pe același subiect