14.1 C
Sibiu
joi, iulie 10, 2025

Două femei, de 28 și 40 de ani, își foloseau copiii la cerșit lângă două biserici din Sibiu

Cele mai citite

În cursul zilei de duminică, două femei au fost descoperite lângă două biserici din Sibiu, acestea fiind la cerșit cu trei copii.

La nivelul Poliției Municipiului Sibiu se efectuează cercetări în două dosare penale având ca obiect infracțiunea de folosirea unui minor în scop de cerșetorie.

banner
banner
banner

Ambele fapte au fost constatate de către polițiștii Biroului Ordine Publică în cursul zilei de duminică,

„În jurul orei 10, în cadrul activităților specifice desfășurate, polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, Biroul Ordine Publică au depistat în apropierea unei biserici o femeie în vârstă de 28 de ani, care, folosindu-se de prezența fiicelor sale minore (în vârstă de 3 și 9 ani) apela în mod repetat la mila persoanelor care intra/ieșeau de la biserică pentru a cere ajutor material sau de a obține foloase patrimoniale.

În jurul orei 11, în apropierea unei alte biserici, polițiștii au depistat o altă femeie în vârstă de 40 de ani, care, folosindu-se de fiul său minor (în vârstă de un an), precum și de faptul că este însărcinată, apela în mod repetat la mila persoanelor aflate la biserică pentru a cere ajutor material sau de a obține foloase patrimoniale.

Acțiunile polițiștilor de proximitate pe această linie continuă și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor de vagabondaj și cerșetorie”, a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Doi tineri din Sibiu, săltați de polițiști pentru mai multe furturi

Doi tineri din Sibiu au fost reținuți de polițiști, ei fiind cercetați pentru comiterea mai multor furturi în municipiu.Marți,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect