1.2 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

Două persoane rănite la Boița într-un accident rutier. Una dintre victime este încarcerată

Cele mai citite

Două persoane au fost rănite, vineri după amiaza, într-un accident rutier produs pe Drumul Național 7, în zona localității Boița.
 
Potrivit Poliției Rutiere Sibiu, șoferul unui autoturism condus spre Vâlcea a pierdut controlul direcției, a ieșit de pe șosea, oprindu-se în șanțul de pe marginea drumului. Două echipaje SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu și un echipaj de Descarcerare se deplasează spre locul evenimentului rutier.
Cele două victime sunt tată și fiu ;ți au 70, respectiv 43 de ani și sunt din județul Vâlcea. Bărbatul de 70 de ani a fost scos din autoturism cu ajutorul echipajului de Descarcerare, acesta suferind un traumatism la șold. Bărbatul de 43 de ani are un traumatism la o mână. Ambele victime sunt transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Sibiu.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Un constănțean a furat tot ce a prins din magazinele din Sibiu

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale au reținut un bărbat în vârstă de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect