17.2 C
Sibiu
sâmbătă, mai 18, 2024

Falșii instalatori acționează din nou în Sibiu. Au furat din casa unei vârstnice

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Miercuri, o sibiancă de 75 de ani a reclamat faptul că, în jurul orei 9.30, sub pretextul că sunt instalatori, doi bărbați au intrat în locuința sa și i-au furat 1.500 de lei. Polițiștii sibieni au deschis un dosar penal de cercetare privind săvârșirea infracțiunii de furt și desfășoară activități pentru descoperirea autorilor și aplicării măsurilor legale.

Publicitate

Femeia le-a povestit polițiștilor că la domiciliul său s-au prezentat doi bărbaţi cărora, sub pretextul că sunt instalatori, le-a permis accesul în locuință pentru a efectua reparații la țevile de apă din baie. Unul dintre bărbați, profitând de neatenția acesteia, i-a furat 1.500 de lei, bani pe care femeia îi păstra într-un dulap.

Publicitate

Polițiștii sibieni spun că unul dintre modurile de operare ale hoților care fură din locuințe este cel al falsului angajat. Acești infractori acționează prin distragerea atenției sau atribuirea unor calități false. Astfel, ei încearcă să ajungă în casele oamenilor, pentru a le fura banii sau bunurile de valoare.

Publicitate

Astfel, nu permiteți accesul în locuință persoanelor necunoscute care se prezintă în calitate de instalatori, electricieni, angajați ai firmelor de apă-canal, electricitate sau gaz. De obicei, acești falși angajați sunt bărbați cu aspect îngrijit, cu vârste cuprinse între 25 – 50 de ani, care, de cele mai multe ori, poartă salopetă asemănătoare cu a firmei reale și pot prezenta legitimații false. Când astfel de persoane se prezintă la ușa locuinței dumneavoastră, avertizați-le că veți anunța poliția, fără a le permite accesul.

Aveți în vedere faptul că odată pătrunși în apartament, la terminarea așa zisei lucrări de reparație solicită o sumă mare de bani, în speranța că victima va aduce banii din locul unde îi păstrează. Urmăresc victima în timp ce ia banii din locul de păstrare după care îi distrag atenția și sustrag bani și alte bunuri de valoare din locul respectiv.

De obicei, infractorii acționează în prima parte a zilei și vizează îndeosebi apartamentele de bloc și persoanele vârstnice, care fie locuiesc singure fie petrec mare parte a timpului singure. Aleg această categorie de persoane întrucât, pe de o parte se mizează pe capacitatea lor mai redusă de a reține detalii sau a-i recunoaște, iar pe de altă parte, se mizează pe capacitatea de rezistență fizică mai scăzută a vârstnicilor.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Cutremur produs sâmbătă seara în România

Un cutremur cu magnitudinea 2,9 s-a produs sâmbătă seara în România, la ora 20:20, anunță Institutul pentru Fizica Pământului.Seismul...

Locuri de muncă

spot_img

Știri pe același subiect