FOTO: Atelier și 15 tone de fân, distruse de un incendiu la ieșirea din Sibiu

spot_img
Cele mai citite

Duminică dimineața în jurul orei 2, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sibiu au fost solicitați să intervină la ieșirea din municipiul Sibiu, în zona Lunca Seviș pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a cuprins un atelier aflat în cadrul unei ferme cu animale.
La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri militari cu două autospeciale cu apă și spumă și un echipaj de prim-ajutor SMURD. Intervenția rapidă a salvatorilor sibieni în colaborare cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cisnădie a condus la localizarea rapidă a incendiului, astfel încât focul nu s-a extins la imobilele învecinate. Peste patru ore, pompierii militari au intervenit pentru stingerea incendiului.
„În urma incendiului a ars atelierul în totalitate pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați și 15 tone de fân.  Au fost salvate prin evacuarea preventivă din ferma aflată în vecinătate 60 păsări, 34 de porci, 30 de oi, 20 capre și 8 viței.
De asemenea a fost salvat și un autoturism aflat lângă atelier. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului determinată de pompieri a fost efectul termic a unui coș de fum neprotejat corespunzător”, a precizat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
FOTO – ISU Sibiu

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Sute de mii de doze, doar 256.000 de vaccinați. De ce întârzie românii să se protejeze de gripă?

Doar 256.000 de români s-au vaccinat antigripal până la 11 octombrie, deși sezonul gripal se apropie, iar vaccinurile sunt...

Știri pe același subiect