Primăria Municipiului Mediaș continuă lucrările de reparații la sistemul rutier din municipiu, în această perioadă fiind demarate lucrările de pe strada Mihail Kogălniceanu, din zona centrală a orașului.
Lucrările de reparații sunt efectuate în urma desfășurării proiectelor de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare, implementate de operatorul regional de apă și apă uzată Apa Târnavei Mari prin „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnita și Dumbrăveni, județul Sibiu”, cu finanțare obținută prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Astfel, după finalizarea tuturor lucrărilor la rețelele de apă și canalizare, administrația publică locală a început lucrările de reparații cu amenajarea trotuarelor, urmând să se realizeze și lucrările de reparații la sistemul rutier (egalizare cu binder, turnarea de covor asfaltic).

Strada Mihail Kogălniceanu este, de asemenea, inclusă în programul de întreținere a drumurilor din municipiul Mediaș.
Prin intermediul acestui program se realizează lucrări de turnat covor asfaltic, plombe asfaltice, reparații la trotuare cu pavaj și asfalt.
Programul a fost demarat în 2023 și se derulează pe o perioadă de 4 ani, activitățile.

„Programul de întreținere a drumurilor va continua atâta timp cât condițiile meteo vor permite acest lucru.
Dacă zilele trecute am încheiat lucrările de pe strada Sticlei, astăzi derulăm aceeași lucrare pe strada Mihail Kogălniceanu, o stradă extrem de importantă și de circulată din zona centrală a orașului.

Derulăm aceste lucrări pentru că sunt conștient de faptul că în Mediaș, refacerea infrastructurii rutiere este și trebuie să fie o prioritate și în acest an și în anii care urmează”, a declarat primarul Gheorghe Roman.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.