FOTO Două microbuze implicate într-un accident pe A1 în zona Aeroportului Sibiu

Cele mai citite

Un impact între un microbuz pentru transport persoane și unul de marfă s-a produs  vineri dimineața, în zona Aeroportului Sibiu, pe sensul Deva – Sibiu.

Din primele cercetări efectuate, se pare că, în timp ce conducea un microbuz pentru transport persoane în care se aflau doi pasageri, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din județul Timiș ar fi adormit la volan intrând în coliziune cu un microbuz transport marfă condus în fața sa de către o sibiancă în vârstă de 47 de ani. În urma impactului o femeie în vârstă de 61 de ani, din județul Brașov, pasageră în primul microbuz, a fost rănită.

Două echipaje SMURD, o autospecială de transport victime multiple, o autospeciala de descarcerare și una de stingere au intervenit la locul evenimentului rutier. Echipajele medicale au evaluat și au stabilizat toate cele 4 persoane implicate în accident. O persoană a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu. Este vorba despre femeia de 61 de ani, conștientă, care prezenta un traumatism toracic. Alte 3 persoane au refuzat transportul la spital.

Traficul se desfășoară pe banda de urgență, benzile 1 și 2 fiind momentan blocate.

Publicitate

SURSĂ FOTO: DRDP Brașov

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

 Finala Cupei României 2026 la Sibiu: bilete online de la 50 lei, pentru meciul U Cluj – U Craiova

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat punerea în vânzare a primelor bilete pentru finala Cupei României 2026, în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect