11.3 C
Sibiu
duminică, septembrie 28, 2025

FOTO: Tânăr dat dispărut de 9 ani, găsit de jandarmi

Cele mai citite

Un tânăr de 25 de ani, din Târnăveni, dat dispărut în urmă cu 9 ani, a fost găsit de jandarmii argeşeni pe o stradă din municipiul Câmpulung.

„Bărbatul, care se afla pe o stradă din municipiul Câmpulung în noaptea de 23 spre 24 ianuarie, a atras atenţia jandarmilor care se aflau în serviciul de patrulare, având în vedere temperaturile scăzute şi faptul că acesta părea o persoană fără adăpost.

În momentul legitimării şi verificării în bazele de date, jandarmii au constatat că bărbatul are emisă pe numele său o semnalare de dispariţie încă din anul 2015″, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Argeş citat de Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, bărbatul, care are 25 de ani, a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung pentru evaluarea stării de sănătate, apoi la un centru pentru persoane fără adăpost, unde a înnoptat.

„Dat fiind faptul că bărbatul este originar din Târnăveni, judeţul Mureş, şi că nu avea posibilităţi materiale de a ajunge acolo, în cursul dimineţii, trei jandarmi argeşeni, aflaţi în timpul liber, au hotărât să-l ducă pe bărbat până la domiciliu”, se mai menţionează în comunicat.

Reprezentanţii Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeş au precizat că bărbatul a fost lăsat la domiciliul mamei sale, în Târnăveni.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Românii au alocat mai mulți bani pentru vacanțe. Cel mai vârstnic turist român are 102 ani

Bugetele alocate de români pentru vacanțe au crescut, în ciuda măsurilor de austeritate, arată datele unui studiu publicat de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect