Hoț din autoturisme prins de un polițist sibian aflat în timpul liber

spot_img
Cele mai citite

Aflat în timpul liber, un polițist sibian a surprins un bărbat exact în momentul în care fura un portmoneu, carduri bancare și alte documente dintr-un autoturism parcat pe strada Plevnei din Sibiu.
Bărbatul a fost imobilizat de către polițist cu sprijinul unui alt coleg aflat în zonă, tot în timpul liber, iar în urma cercetărilor efectuate de către echipajele de polițiști care au intervenit ulterior, persoana în cauză a fost identificată.
Este vorba despre un sibian în vârstă de 27 de ani, care ar fi pătruns în autoturismul lăsat descuiat și ar fi furat portofelul lăsat în buzunarul portierei. Prejudiciul, în valoare de 200 de lei, a fost recuperat în totalitate.
„Față de sibian s-a dispus măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”,a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Sute de mii de doze, doar 256.000 de vaccinați. De ce întârzie românii să se protejeze de gripă?

Doar 256.000 de români s-au vaccinat antigripal până la 11 octombrie, deși sezonul gripal se apropie, iar vaccinurile sunt...

Știri pe același subiect