11.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Jumătate din Europa se află sub avertizare de secetă. Care va fi situația în România

Cele mai citite

O parte importantă din Europa este expusă în prezent la niveluri de secetă de avertizare alertă, explică specialiștii Comisiei Europene. Franța, România, Italia, Portugalia și Spania se vor confrunta cu o scădere a recoltelor în acest an.

Potrivit unui comunicat al Reprezentanţiei în România a Comisiei Europene, Centrul Comun de Cercetare al Comisiei a publicat un raport intitulat „Seceta în Europa – iulie 2022”, care arată o evaluare a situaţiei cu privire la seceta din Europa, pe baza activităţii Observatorului european al secetei.

“Analiza evoluţiei şi a impactului secetei prelungite din UE arată că o parte îngrijorătoare a teritoriului este, în prezent, expusă secetei la niveluri de avertizare (46 % din UE) şi de alertă (11 % din UE), asociate cu un deficit de umiditate a solului care cauzează stres plantelor”, se arată în comunicat.

România – sub secetă

Reprezentanţa în România a Comisiei Europene a precizat că România, Franţa, Spania, Portugalia şi Italia se vor confrunta cu o scădere a randamentului culturilor.

Publicitate

“Stresul hidric şi termic duce la scăderea randamentului culturilor faţă de previziunile anterioare deja negative pentru cereale şi alte culturi. Franţa, România, Spania, Portugalia şi Italia se vor confrunta, probabil, cu această scădere a randamentului culturilor. Într-o anumită măsură sunt, de asemenea, afectate Germania, Polonia, Ungaria, Slovenia şi Croaţia. În Italia, bazinul fluviului Pad înregistrează cel mai înalt nivel de severitate a secetei. A fost declarată secetă intensă în cinci regiuni din Italia, iar insuficienţa apei disponibile a condus la mai multe restricţii de utilizare în municipalităţi. Măsuri similare de limitare a utilizării apei s-au luat şi în Franţa”, se mai arată în comunicat.

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ – Scenariu surpriză: Georgescu, propus premier după o întâlnire discretă?

O întâlnire discretă între George Simion și Călin Georgescu, desfășurată vineri la Biblioteca Națională din București, ridică semne de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect