Moș Crăciun a ajuns la Casa Sf. Iosif. Campania caritabilă a ajuns la final

spot_img
Cele mai citite

Eforturile studenților depășesc așteptările, aducând bucurie și speranță în preajma Sărbătorilor.

Campania caritabilă „Moș Crăciun pentru Casa Sf. Iosif” s-a încheiat cu bine, depășind cu mult obiectivele inițiale. Donațiile s-au închis pe 6 decembrie 2023, cu un rezultat de trei ori mai mare decât targetul propus inițial.

Membrii campaniei, Zarioiu Sara-Maria, Tabacu Jasmin-Nicole, Virca Diana Elena și Radu Alexandru, au avut o vizită memorabilă la Casa Sf. Iosif, însoțiți de nimeni altul decât Moș Crăciun. Pe parcursul a 45 de zile de muncă dedicată, s-au strâns 15.600 RON, atât în bunuri cât și în numerar.

„Cu ajutorul a 5 mașini și 4 voluntari am reușit să ducem copiilor ceea ce ne-am propus, și chiar mai mult! Sora Angela, persoana din interior care ne-a îndrumat pe tot parcursul proiectului, a fost și cea care s-a ocupat de primirea bunurilor donate”, a declarat Zarioiu Sara-Maria.

„Cu această ocazie vrem să le mulțumim tuturor celor care au avut încredere în noi și ne-au ajutat să le facem acestor suflete un Crăciun mai luminat. Fără ei această campanie nu ar fi fost posibilă!”, a adăugat Tabacu Jasmin-Nicole.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Ciclodrezina Mocăniței de pe Valea Hârtibaciului poate fi închiriată. Cum poți explora traseul pe șine

Vești bune pentru iubitorii de experiențe inedite în natură! Ciclodrezina Mocăniței de pe Valea Hârtibaciului a fost reabilitată și...

Știri pe același subiect