21.2 C
Sibiu
marți, august 9, 2022

Niciun cadru didactic infectat cu COVID, în ultima zi

Cele mai citite
banner
banner
banner
banner

Niciun profesor nu a fost confirmat cu coronavirus, în ultimele 24 de ore, în județul Sibiu. Potrivit ultimelor date transmise de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, în acest interval au fost depistate opt cazuri pozitive la preșcolari și elevi. Din cauza acestor cazuri, încă 65 de școlari vor învăța de acasă în următoarea perioadă.
Repartiția celor opt preșcolari și elevi confirmați pozitiv la virusul SARS-CoV-2, pe cicluri de învățământ, este următoarea: un preșcolar de la Grădinița cu Program Normal Nr. 4 Sibiu; patru elevi ciclul primar (clasele Pregătitoare – IV): Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu, Școala Gimnazială nr. 4 Sibiu; trei elevi din ciclul liceal (clasele IX – XII): Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu.
De astăzi, au revenit în sălile de clasă 70 de preșcolari și elevi (Colegiul Economic „George Barițiu” Sibiu, Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 26 Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș, Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Școala Gimnazială „George Popa” Mediaș, Școala Gimnazială „Hermann Oberth” Mediaș, Școala Gimnazială Avrig, Școala Gimnazială „Georg Daniel Teusch” Agnita, Școala Gimnazială Roșia, Școala Gimnazială „Lucian Bologa” Marpod) și trei cadre didactice (Grădinița cu Program Prelungit Nr. 15 Sibiu, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Mediaș, Școala Gimanzială Roșia).
Având în vedere noile norme din ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății, cursurile la două clase au fost suspendate. Este vorba despre o clasă de liceu de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu și de o clasă de nivel primar de la Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu.
„La apariția a 3 cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive la nivelul unei clase/grupe de studiu, cursurile cu prezență fizică la nivelul clasei/grupei se suspendă pentru o perioadă de 10 zile începând cu ziua următoare confirmării celui de al treilea caz. Măsura suspendării la nivelul grupei/clasei este dispusă prin decizia consiliului de administrație al unității de învățământ”, se arată în ordinul amintit.
Conform prof. Monica Munteanu, șeful IȘJ Sibiu, de la debutul acestui semestru, respectiv din 17 ianuarie, un număr de 591 cadre didactice și 2.014 preșcolari și elevi au fost confirmaţi pozitiv la virusul SARS-CoV-2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Ateliere de prelucrare a lemnului, în Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA organzează în perioada 9-12 august, între orele 10-13, 14-18, evenimentul "Copac.Lemn. Animă ASTRA!". Acesta va avea loc...
spot_img

Știri pe același subiect