30.7 C
Sibiu
vineri, iunie 21, 2024

Norul de praf saharian, amestecat cu ploaia şi vântul, a lăsat urme la Sibiu

Publicitate

Cele mai citite

Vântul puternic care a bătut ieri prin Sibiu a adus şi alte surprize, în afară de ţigle căzute şi table mişcate din loc.
Este vorba de particule din norul de praf saharian deplasat, la începutul săptămânii, din nordul Africii spre sudul, centrul şi estul Europei. Combinate cu ploaia de noaptea trecută, particulele de praf au coborât din atmosferă şi s-au depus pe unde au găsit loc: pe bănci, maşini, terase, umbrele, garduri, monumente ş.a. Astfel că, de dimineaţă, unii dintre sibieni au constatat cu surprindere că stratul de praf de pe maşina personală s-a îngroşat. Nu e vreo mână inamică la mijloc, doar ploaia căzută din cer, combinată cu praful adus din deşert.
”În perioada 23 – 28 aprilie, circulația aerului, preponderent din sector sudic, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, înspre sudul, centrul și estul Europei.
Depunerile din țara noastră vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, cel mai probabil în cursul zilei de 23 aprilie și în noaptea de 23/24 aprilie în regiunile vestice, nord-vestice și la munte, iar, spre finalul săptămânii, mai ales în jumătatea de vest a țării”, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
Norul masiv de praf saharian care a trecut peste România îşi va continua călătoria spre vestul şi nordul Europei, urmând să ajungă în câteva zile şi prin Ucraina, Polonia, Marea Britanie şi Irlanda de Nord. În ceea ce ne priveşte pe noi, românii, vom putea răsufla, şi mai ales respira, uşuraţi după ziua de vineri. Rămâne să ne ştergem de praf şi să ne bucurăm de soare, până spre sfârşitul weekend-ului, când vremea se va răci din nou.
Cu toate acestea, medici îi sfătuiesc pe cei care suferă de probleme respiratorii să evite să iasă din casă în zilele cu concentraţie mai mare de praf sau să poarte măşti de protecţie.
Dacă aţi fost afectaţi personal de particulele de praf saharian şi doriţi să împărtăşiţi cu ceilalţi cititori experienţa avută, aşteptăm fotografiile voastre.

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

FITS, 22 iunie, a doua zi: Procesul lui Kafka, dansuri africane, un concert de orgă și zece spectacole cu acces liber

Cea de-a doua zi de FITS aduce în fața publicului Procesul lui Kafka, dansuri africane, un concert de orgă,...

Știri pe același subiect