12.9 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

O femeie a născut în toaleta unui centru comercial și a abandonat copilul într-un sac în parcare

Cele mai citite

O femeie este cercetată penal pentru că și-a abandonat copilul într-o parcare după ce a născut în toaleta unui centru comercial.

O femeie de 39 de ani dintr-o comună din apropierea orașului Râmnicu Vâlcea este cercetată pentru vătămarea nou-născutului, după ce a născut într-o toaletă dintr-un spaţiu comercial şi şi-a abandonat copilul înfăşurat într-un sac în parcare, au anunţat, joi seara, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, un bărbat a fost cel care a alertat autorităţile după ce a observat că în grupul sanitar era o cantitate mare de sânge atât pe podea, cât şi pe pereţi.

„Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că cele sesizate se confirmă. Din primele verificări efectuate, a fost identificat, într-un sac, în parcare, un copil nou-născut, care prezenta semne vitale. Acesta a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Loredana Sandu.

Publicitate

Femeia a fost identificată în scurt timp după ce a plecat cu maşina din parcarea centrului comercial aflat la ieşirea înspre Drăgăşani, ea fiind cercetată în prezent de poliţişti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămarea nou-născutului, a mai precizat reprezentanta Poliţiei Vâlcea.

Bebeluşul, un băieţel de peste 3 kilograme, este în afara oricărui pericol şi se află sub supraveghere medicală. (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

Parcul Sub Arini din Sibiu intră în modernizare: investiție de 41 de milioane lei, iaz, amfiteatru și zone noi de relaxare

Primăria Sibiu a lansat licitația pentru reamenajarea Parcului Sub Arini, cel mai mare spațiu verde al orașului, cu un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect