12.3 C
Sibiu
sâmbătă, mai 18, 2024

Poliţiştii sibieni au declanşat operaţiunea „Foc de artificii”

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Ca în fiecare an, în perioada sărbătorilor de iarnă, polițiștii verifică dacă sunt respectate prevederile care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice atât de către persoanele fizice, cât și de către persoanele juridice. Astfel, până în 9 ianuarie 2022, la nivel național și, implicit, la nivelul I.P.J. Sibiu, se derulează acțiunea „Foc de artificii”.
Potrivit IPJ Sibiu, deşi majoritatea societăţilor comerciale respectă prevederile legale în domeniu, experiența anilor anteriori a demonstrat faptul că există şi societăţi sau persoane fizice care încalcă legea, comercializând către populaţie şi terţi intermediari, articole pirotehnice interzise publicului larg, dar și viceversa, persoane fizice care achiziționează articole pirotehnice despre care au cunoștință că sunt interzise publicului larg.
Articolele pirotehnice constituie mărfuri periculoase, motiv pentru care transportul, depozitarea și, mai ales, folosirea acestora, necesită o atenție deosebită.
Astfel, în această perioadă se acționează cu precădere în zona complexelor comerciale, a piețelor, târgurilor și a altor locuri de comercializare identificate, în vederea efectuării de verificări privind legalitatea operațiunilor de deținere și comercializare către populație a articolelor pirotehnice.
Până la această dată, la nivelul judeţului Sibiu sunt înregistrate 16 persoane juridice autorizate pentru deţinere, transport, folosire şi comercializare de articole pirotehnice, dintre care 4 în municipiul Sibiu, 8 în municipiul Mediaş, una în Ocna Sibiului, una în Avrig şi două în comuna Șelimbăr. Nu sunt înregistrate persoane juridice autorizate pentru import de articole pirotehnice și nici depozite de articole pirotehnice.
Conform datelor existente în evidențele I.P.J. Sibiu, în perioada sărbătorilor de iarnă 2020/2021 au fost întocmite un numar de 15 dosare penale pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul materiilor explozive, fiind confiscate 2.300 de kilograme de articole pirotehnice din categoria celor interzise la comercializare publicului larg, în valoare totala de 73.480 lei.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Sibiul, pe locul patru în țară la numărul ONG-urilor

FDSC (Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile) a lansat Raportul “România 2024. Sectorul neguvernamental. Profil, tendințe, provocări”, în care județul...

Locuri de muncă

spot_img

Știri pe același subiect