20.2 C
Sibiu
joi, iunie 30, 2022

Poliţiştii sibieni organizează Săptămâna Prevenirii Criminalităţii

Cele mai citite
banner continental
banner continental
banner continental

În perioada 22 – 27 mai, Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, organizează cea de a XVI-a ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”.
La nivelul județului Sibiu, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității vor desfășura mai multe activităţi pe parcursul săptămânii viitoare.
Ziua de luni, 23 mai, va fi dedicată prevenirii discriminării, context în care vor fi desfășurate activităţi preventive la Școala Gimnazială Avrig, începând cu ora 11:00, precum și o acţiune stradală (discuții directe cu cetățenii) de informare a comunităţii locale Avrig cu privire la această temă;
Marți, 24 mai, începând cu ora 10, polițiștii specializați în prevenirea criminalității vor derula activităţi specifice de prevenire a violenţei domestice, fiind planificate acţiuni stradale (discuții directe cu cetățenii) de informare, desfășurate în mediul rural (în localitățile Roşia, Nou și Caşolţ), precum şi o activitate cu un grup ţintă format din persoane vulnerabile, din zona acelorași localități;
Ziua a treia a săptămânii, respectiv miercuri, 25 mai, începând cu ora 10, va fi marcată prin activităţi de prevenire a victimizării şi a dispariţiilor de minori, context în care vor fi derulate o serie de acţiuni de informare în localitatea Rusciori, dar şi activităţi cu caracter informativ-preventiv la Şcoala Gimnazială Şura Mică;
Ziua de joi, 26 mai, este dedicată Siguranţei în mediul online, începând cu ora 10, vor fi desfășurate activități de informare în două licee din municipiul Sibiu, respectiv Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” şi Colegiul Agricol „D. P. Barcianu”;
În ultima zi a săptămânii prevenirii criminalității, vineri, 27 mai, va fi abordată tema prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului și siguranţei rutiere, context în care sunt planificate următoarele activități:
-Sesiune de discuții cu beneficiarii programului derulat în parteneriat cu Serviciul de Probațiune Sibiu, mai precis cu persoanele ce au comis infracțiuni de natură patrimonială și se află in executarea unor sancţiuni neprivative de libertate;
-Discuții cu cetățenii și distribuirea de materiale de informare pe linia prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului, în cartierul Valea Aurie, municipiul Sibiu;
-Acţiune de responsabilizare a participanţilor la trafic cu privire la respectarea normelor, rutiere desfășurată pe DN1, între localităţile Miercurea Sibiului şi Sălişte, în intervalul orar 12-16;

Activităţi de informare a elevilor pe linia siguranţei pietonilor şi a bicicliştilor, desfășurată la Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului (începând cu ora 11) şi la două grădiniţe din municipiul Sibiu, respectiv, Grădiniţa „Fraţii Grimm” şi Grădiniţa nr.33 ( în intervalul orar 9-10).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO FITS, la jumătatea ediției. Regizorul-coregraf Răzvan Mazilu: „Teatrul se face pentru oameni. E cu oameni, pentru oameni”

A trecut jumătate din această ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, dar emoțiile prin care ne...
spot_img

Știri pe același subiect