4.2 C
Sibiu
marți, octombrie 15, 2024

eveniment

Pompierii sibieni la ceas de sărbătoare. Evenimente deosebite în 13 septembrie

Publicitate

Cele mai citite

Anual, în data de 13 septembrie este sărbătorită Ziua Pompierilor din România. Este o zi deosebit de importantă, în care ne amintim de Bătălia din Dealul Spirii din 1848, un moment deosebit care a schimbat cursul istoriei.

În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu organizează o serie de activități menite să aducă pompierii mai aproape de comunitate, nu doar atunci când oamenii au nevoie de intervenția pompierilor pentru că se confruntă cu o situație de urgență.

Astfel, a fost inițiată o campanie intitulată „Cine salvează o viață salvează o lume întreagă”.

Campania s-a desfășurat sub forma unui concurs în care premiul este un curs de prim ajutor.

Publicitate

Sibienii au fost invitați să găsească panoul nostru și să facă o fotografie cu el. 15 persoane vor câștiga în urma unui concurs de aprecieri pe rețelele de socializare, un curs de prim ajutor la centrul de formare SMURD.

„De foarte multe ori în misiunile noastre am văzut cât de necesară este intervenția rapidă, spre exemplu în cazul unui stop cardio-respirator, sau cât de important este să identifici semnele unui AVC și să transmiți informațiile dispecerului 112 pentru a se interveni prompt.

Prin această campanie ne-am dorit să oferim șansa oamenilor să facă un curs de prim ajutor cu formatorii SMURD și totodată să fie mai bine pregătiți pentru o situație în care viața unui om este în pericol.

Tot pentru a sublinia importanța acordării primului ajutor, în data de 14 septembrie, sâmbătă, împreună cu Fundația pentru SMURD, la Shopping City Sibiu va avea loc Maratonul Resuscitării.

Este un eveniment amplu la care vor lua parte medici, asistenți, formatori SMURD, studenți și voluntari și vor face mini-cursuri de acordare a primului ajutor.

Evenimentul se va desfășura între orele 12:00-22:00. Pe această cale invităm pe toți cei interesați să vină la acest eveniment care este gratuit.

Mâine, 13 septembrie, va avea loc o ceremonie militară de avansare în grad înainte de termen, o ceremonie specifică Zilei Pompierilor din România, la care vă invităm să participați. Va avea loc în curtea inspectoratului la ora 11:00.

Tot mâne, între orele 10:00-16:00 în Parcul Sub Arini va avea loc o expoziție de tehnică, iar la toate subunitățile va fi ziua porților deschise”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Când ne învățăm minte? Zeci de tineri s-au electrocutat în ultimii ani pentru un selfie pe vagoane de tren sau poduri feroviare

În ultimii zece ani, 90 de persoane s-au electrocutat în zonele de cale ferată din ţară, CFR arătând că,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect