Prahova: Urşi pe traseele turistice din Bucegi; turiştii – sfătuiţi să aibă asupra lor spray-uri speciale

spot_img
Cele mai citite

Salvamontiştii din Buşteni atrag atenţia asupra prezenţei tot mai dese a urşilor pe traseele din Munţii Bucegi şi îi sfătuiesc pe turişti să aibă asupra lor spray-uri pe care să le folosească împotriva acestor animale.

Potrivit unei informări postate, miercuri seară, pe pagina Salvamont Buşteni, un grup de turişti a fost surprins de prezenţa unui urs în zona Cascadei Urlătoarea, aceştia căţărându-se pe o stâncă şi făcând gălăgie cu bidoane de apă în care au băgat pietricele pentru a îndepărta animalul.
„Al doilea caz în decurs de numai o săptămână în care turiştii sunt atacaţi de urşi pe traseele turistice din Bucegi. Din fericire, nu au existat victime în niciunul dintre cazuri, dar se poate întâmpla oricând o tragedie. Aşadar, sfatul nostru este ca fiecare turist să poarte la îndemână un spray împotriva urşilor, să nu hrănească animalele sălbatice în general, să nu fugă din faţa ursului, ci să se retragă încet din calea lui, făcând pe cât posibil gălăgie”, precizează sursa citată. (AGERPRES)

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Guvernul Niculescu propune tăieri de 386 de milioane de lei din bugetul Educației și Cercetării, la prima rectificare bugetară din 2026

Bugetul Ministerului Educației și Cercetării ar urma să fie redus cu 386,49 milioane de lei, potrivit proiectului primei rectificări...

Știri pe același subiect