9.1 C
Sibiu
marți, martie 5, 2024

Prinși când spărgeau trei autoturisme în Sibiu. Doi dintre autori sunt minori

Cele mai citite

În cursul zilei de duminică, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un tânăr în vârstă de 22 de ani, domiciliat în Tălmăcel, descoperit în timp ce încerca să fure bunuri din trei autoturisme parcate pe strada Siretului, în jurul orei 3.30, împreună cu doi minori, o fată și un băiat, ambii în vârstă de 15 ani.
„Prinderea în flagrant a celor trei s-a datorat în primul rând reacției rapide a unui localnic din zonă care i-a observat forțând portierele autoturismelor și a anunțat de îndată poliția. O astfel de atitudine civică vine întotdeauna în sprijinul polițiștilor care pot acționa și prinde rapid persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte de natură să pună în pericol bunurile sau viața membrilor comunității.
Din primele cercetări efectuate cu ocazia prinderii în flagrant a celor trei persoane a rezultat că din autoturisme nu au fost sustrase bunuri, în cauză fiind deschis un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de furt calificat” a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Față de tânărul în vârstă de 22 de ani s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente cu propunere de arestare preventivă. Ancheta continuă în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a celor trei tineri.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Indemnizația de șomaj a crescut de la 1 martie. S-au majorat și celelalte stimulente pentru ocuparea forței de muncă

Baza de calcul a indemnizaţiei de şomaj şi a altor măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect