Procurorii de la Parchetul General ridică joi documente de la sediul companiei City Insurance, în cadrul unui dosar penal deschis ca urmare a unei plângeri depuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Reprezentanţii Parchetului General au susţinut că nu este vorba de percheziţii, însă sunt ridicate documente de la compania de asigurări. Un alt dosar penal cu privire la compania de asigurări de află în lucru şi la DIICOT, pentru săvârşirea infracţiunilor de grup infracţional organizat, bancrută frauduloasă, delapidare, fals informatic şi uz de fals. Acest dosar a fost deschis în urmă cu câteva luni, ca urmare a unei sesizări depuse de City Insurance şi care ar viza mai mulţi foşti şi actuali angajaţi ai companiei.
Pe 17 septembrie, ASF a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance şi solicită deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii.În perioada 2014 – 2021, ASF a impus societăţii City Insurance SA, dar şi conducerii societăţii mai multe sancţiuni, respectiv amenzi în valoare totală de 18.736.666 lei şi a emis o decizie de majorare de capital de solvabilitate aplicată societăţii de 16.500.000 de euro. (AGERPRES)