4.1 C
Sibiu
marți, decembrie 3, 2024

Progres în lucrările de modernizare pentru eficientizarea energetică la școlile sibiene N. Iorga, Regele Ferdinand și Școala nr. 25

Cele mai citite

Proiectele de eficientizare energetică pentru școlile sibiene avansează, cu lucrări ample în derulare în cadrul unităților de învățământ N. Iorga, Regele Ferdinand și Școala nr. 25 din cartierul Valea Aurie.

La Școala N. Iorga lucrările sunt executate în proporție de aproape 40%. Din iulie, de când au început lucrările, și până acum, în corpul dinspre strada N. Iorga a fost înlocuită învelitoarea acoperișului și s-au montat panouri fotovoltaice. Fațadele și planșeul peste mansardă sunt deja termoizolate aproape în totalitate, instalațiile electrice și cea de căldură au fost modernizate complet și s-au montat sistemele de ventilație cu recuperatoare de căldură. S-a lucrat și la refacerea finisajelor interioare în urma lucrărilor. Și la cel de-al doilea corp de clădire s-a lucrat, fiind realizată termoizolația pe exterior. Cea mai importantă lucrare care se execută în prezent este montarea noilor geamuri exterioare la corpul dinspre str. N. Iorga, dar se lucrează în continuare și la finisajele interioare și, în paralel, se montează hidranții și sistemul detecție și alarmare la incendiu. Urmează montarea ventilocovectoarelor și a ușilor la sălile de clasă în acest corp. În clădirea dinspre curtea școlii vor începe lucrările la interioare. Termenul de finalizare a acestor lucrări ample este luna mai 2025.

La Școala Regele Ferdinand din cartierul Vasile Aaron au fost finalizate termoizolațiile, s-a refăcut tencuiala și zugrăveala fațadelor și a fost schimbată tâmplăria exterioară. La interiorul clădirii s-a lucrat la etajele 1, 2 și 3: pe holuri s-a montat noul tavan și s-a zugrăvit, iar în clase s-au montat sistemele noi de încălzire și de ventilație, tavanele și lămpile noi, covorul PVC și s-a zugrăvit. În prezent se lucrează la parter, inclusiv pentru montarea centralei termice. Termenul de finalizare a lucrărilor este 8 decembrie 2024, în prezent acestea fiind realizate în proporție de 87%.

La Școala nr. 25 din cartierul Valea Aurie, corpul de grădiniță și sala de sport sunt finalizate, fiind acum eficiente energetic și modernizate. În corpul școlii s-au finalizat termoizolațiile și tâmplăria exterioară și se lucrează la interioare, la etajele 2 și 3. După finalizarea lucrărilor la aceste niveluri, vor începe lucrările și la parter și etajul 1. Conform contractului, lucrările se vor încheia la jumătatea lunii februarie 2025, stadiul fizic actual fiind de 65%.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Biblioteca ASTRA Sibiu aduce magia sărbătorilor mai aproape de comunitate

În luna decembrie, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu transformă spațiile sale în adevărate centre de sărbătoare printr-o serie de activități...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect