16.3 C
Sibiu
vineri, iunie 14, 2024

Rășinărean reținut după ce s-a întors în locuința din care a fost evacuat

Publicitate

Cele mai citite

Un rășinărean care a fost evacuat din casă după ce soția sa obținuse un ordin de protecție a fost reținut după ce s-a întors în locuință.

În cursul zilei de luni, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Rășinari, cercetat penal pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție provizoriu.

Potrivit polițiștilor, bărbatul ar fi revenit la domiciliu după ce, cu o zi înainte, după evaluarea situației de risc privind siguranța soției, împotriva sa fusese emis un ordin de protecție provizoriu, printre măsurile dispuse fiind și aceea de evacuare din locuință.

“Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat instanței în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Peste 33 de milioane de lei pentru reducerea riscului de infecții cu nosocomiale în Spitalului Județean Sibiu

Consiliul Județean a obținut noi fonduri nerambursabile importante pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela...

Știri pe același subiect