2.9 C
Sibiu
luni, februarie 16, 2026

Trupul Rodicăi Stănoiu a fost deshumat. Procurorii au deschis dosar pentru ucidere din culpă

Cele mai citite

Daniela Arnăutu

Trupul neînsuflețit al Rodicăi Stănoiu, fost ministru al Justiției, a fost deshumat luni, 15 decembrie, din cimitirul Izvorul Nou, din București, și dus la Institutul Național de Medicină Legală (INLM), în vederea stabilirii unei cauza clare a decesului. Urmează ca medicii legiști să facă autopsia, pentru a stabili cauza loviturilor care ar fi existat pe trupul Rodicăi Stănoiu.

Procurorii s-au autosesizat și fac cercetări

De asemenea, Parchetul Tribunalului Ilfov a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Procurorii s-au autosesizat, în acest caz, în urma ipotezelor controversate apărute în presă privind decesul Rodicăi Stănoiu (86 de ani).

Surse judiciare au declarant, potrivit TVR, că fosta ministră a Justiției a fost internată la un spital din Bucureşti, cu doar câteva zile înainte de deces, și că ar fi prezentat urme de lovituri la ochi și la cap, dar că partenerul său a externat-o pe semnătură.

Cariera Rodicăi Stănoiu

Rodica Stănoiu a absolvit, în 1961, Facultatea de Drept a Universității din București. Ulterior a absolvit studii postuniversitare la Școala de Criminologie a Universității din Montréal, respectiv la Facultatea Internațională de Drept Comparat din Strasbourg. În 1975, a obținut titlul de Doctor în Drept la Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” din cadrul Academiei Române, iar în 1994, a urmat un stagiu de cercetare la Centrul Federal de Justiție din Washington DC, potrivit muzeulexiluluiromanesc.ro.

Din 1995 până în anul 2005, a fost profesor universitar la Universitatea Spiru Haret, iar din 1996 a fost profesoar la Universitatea Dimitrie Cantemir.

Începând cu 1996, Rodica Stănoiu a fost senator, timp de trei mandate.

Timp de patru ani, între 2000 și 2004, a fost ministru al Justiției în cabinetul Adrian Năstase.

În 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit, într-o decizie definitivă, că Rodica Stănoiu a fost colaborator al Securității, în perioada regimului comunist.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Cick
Ultimele știri

Despre piața de artă din Sibiu, cu Albert Sofian

„Sibiul nu a avut niciodată o piață de artă care să atragă atenția în mod real. Majoritatea colecționarilor, în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect