-2.1 C
Sibiu
miercuri, aprilie 9, 2025

Salvamontiștii au avut peste 60 de intervenții de urgență în ultimele 24 de ore

Cele mai citite

Salvamontiștii montani au avut peste 60 de intervenții de urgență, fiind salvate 91 de persoane.

Potrivit Salvamont România, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 63 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.

Cele mai multe apeluri au fost pentru salvamontiştii din Braşov, Neamţ, Azuga şi Predeal, se arată pe pagina de Facebook a Salvamont, potrivit Agerpres.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 91 de persoane. Dintre acestea 22 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru a fi transportate la spital.

S-au mai primit 49 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.

În Sibiu s-au primit 2 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Cum stau elevii din județul Sibiu la simularea Bacalaureatului. IȘJ a transmis rezultatele

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a prezentat rezultatele simulării Examenului de Bacalaureat 2025.În județul nostru au fost înscriși pentru simularea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect