Senatorul cu „studii” la matrimoniale, condamnat pentru a doua oară

Cele mai citite

Senatorul Paul-Ciprian Pintea, ales pe listele POT și care a trecut ulterior la PSD, a fost condamnat de Înalta Curte la 1 an si 5 luni închisoare cu suspendare pentru conducere fără permis.

Conform rechizitoriului senatorul cu 10 clase a condus un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și remorcă, deși avea dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat.

„(…) inculpatul urmează să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 5 luni închisoare. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani”, se arată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pintea trebuie să plătească și 800 de lei cheltuieli de judecată. Politicianul poate depune apel în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei de astăzi.

Publicitate

Anterior, în octombrie 2021, Pintea rămăsese fără permis după ce a fost prins de aparatul radar cu o viteză de 180 km/h, limita maximă admisă pe acel sector de drum fiind de 90 km/h.

Pentru fapta sa a fost amendat cu 1.450 lei şi cu măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru 90 de zile.

Ciprian Pintea a făcut contestație la amendă, dar a pierdut procesul în 2022.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Se strică „încuscreala” dintre PSD și AUR? 16 parlamentari NU vor vota moțiunea de cenzură

Parlamentarii aleși pe listele Partidului Oamenilor Tineri (POT) au anunțat că nu vor susține moțiunea de cenzură inițiată de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect