30.7 C
Sibiu
vineri, iunie 21, 2024

Surprizele vremii până în 9 noiembrie

Publicitate

Cele mai citite

Temperaturile vor fi, în general, mai mari decât cele normale pentru următoarele patru săptămâni, potrivit prognozei meteo. În prima săptămână vor fi ploi multe, apoi va ploua mai puțin decât în mod obișnuit.

12 – 19 octombrie
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în jumătatea estică a țării, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile intracarpatice și la munte.
19 – 26 octombrie
Temperaturile medii ale aerului se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai
ales în zonele montane.
26 octombrie – 2 noiembrie
Temperatura medie a aerului se va situa ușor peste cea specifică pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi în general deficitar, în cea mai mare parte a țării.
2 – 9 noiembrie
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Românii preferă litoralul românesc pentru minivacanța de Rusalii. Și Sibiul e în topul preferințelor

Românii își vor petrece minivacanța de Rusalii pe litoralul românesc. Prețul mediu pentru un sejur de 2 nopți este...

Știri pe același subiect