-5.8 C
Sibiu
sâmbătă, februarie 8, 2025

Tânăr din Mohu, reținut după ce a furat un moped

Cele mai citite

Un tânăr din Mohu urmează să fie prezentat pentru arestare preventivă după ce a fost reținut de polițiști, el fiind bănuit că a furat un moped.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un tânăr în vârstă de 23 de ani, din  Mohu, bănuit că, împreună cu un minor în vârstă de 15 ani, ar fi furat, în prima zi a acestei luni, un moped parcat și asigurat pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Sibiu.  Mopedul a fost recuperat de către polițiștii sibieni și predat proprietarului.
“Astfel, în urma administrării probatoriului în cauză, la data de 23 noiembrie, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii presupusului autor pentru o perioadă de 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca acesta să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Sibiu în vederea documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publicitate
Ultimele știri

Piedone este noul șef al ANPC

Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 5 al Capitalei, a fost numit oficial șef al Autorității Naționale pentru...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect