Tânăr din Sibiu, descoperit la volan sub influența substanțelor psihoactive

Cele mai citite

În Sibiu, polițiștii Secției de Poliție Urbană din oraș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Octavian Goga de către un localnic în vârstă de 25 de ani.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Publicitate

Le reamintim șoferilor noile prevederi legale în vigoare, conform cărora cei ce consumă alcool sau substanțe psihoactive înainte de a se urca la volan, dar și cei care conduc fără a deține acest drept vor fi condamnați la închisoare cu executare dacă sunt găsiți vinovați de producerea unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

ANPC lansează Ghidul 2026 pentru comerțul online: reguli, drepturile consumatorilor și recomandări pentru magazinele online

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat ediția 2026 a Ghidului de bune practici privind piața produselor și...

Știri pe același subiect