Tânăr reținut după ce a încălcat ordinul de protecție

Cele mai citite

Un tânăr de 28 de ani care a încălcat ordinul de protecție a fost reținut, joi, de polițiștii de la Investigații Criminale din Sibiu.
 
Polițiștii l-au reținut pe respectivul tânăr, domiciliat în localitatea Boița, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordin de protecție.
„În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 16, bărbatul a fost surprins de către polițiștii Biroului de Ordine Publică Sibiu în timp ce bătea la ușa aparatamentului femeii, deși aceasta beneficiază de un ordin de protecție, prin dispoziția instanței bărbatul fiind obligat să nu se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri de femeie sau de locuința acesteia.
Ca urmare a investigațiilor efectuate de către polițiști și administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de aplicare a măsurii controlului judiciar. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

spot_img
Ultimele știri

24 de tineri sunt invitați să redescopere Sibiul prin fotografie și artă

Asociația OMIE lansează Urban Layers, un proiect cultural care îi invită pe tinerii din Sibiu să descopere spațiul urban prin fotografie,...

Știri pe același subiect