Un copil de 4 ani a fost accidentat de un autoturism, luni dimineața, pe strada Băilor din Cisnădie, minorul fiind transportat la spital.
„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au constatat faptul ca un băiat în vârstă de 4 ani, localnic, în timp ce s-ar fi aflat pe partea carosabilă cu intenția de a traversa strada, ar fi fost surprins și accidentat de un autoturism condus de către o femeie, în vârstă de 40 de ani.
În urma accidentului rutier, minorul a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Echipaje SMURD și de la Ambulanța Sibiu au intervenit la acest eveniment rutier.
Copilul s-a ales cu un traumatism la picior în urma accidentului.
„Un echipaj SMURD cu medic și un echipaj SAJ au intervenit de urgență pe strada Băilor din localitatea Cisnădie pentru a acorda îngrijiri medicale unui băiat în vârstă de 4 ani care a fost acroșat de un autovehicul.
Copilul a suferit un traumatism la nivelul membrului inferior și a fost transportat la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Luther”, spune sergent major Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
„Echipajul SAJ a acordat asistență medicală copilului care a suferit un traumatism de membru inferior, până la sosirea unui echipaj cu medic de la ISU.
Copilul a fost transportat la CPU Luther”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu, Vasile Scridon.