Un copil de 2 ani a căzut de la etajul 4. Acesta a fost transportat conștient la spital

Cele mai citite

Un băiat, în vârstă de 2 ani a căzut dintr-o locuință aflată la etajul 4 al unui bloc. Din fericire, copilul a căzut mai întâi pe sârmele de întins rufe din fața blocului, iar mai apoi pe pământ.

„Azi, 22 august, la ora 15,01, prin apel 112, o persoană a sesizat I.P.J. Sibiu despre faptul că un copil în vârstă de 2 ani ar fi căzut de la etajul 4 al unui bloc din municipiul Sibiu.

Polițiștii sibieni au constatat că este vorba despre un băiat în vârstă de 2 ani, care ar fi căzut de la geamul apartamentului în care locuiește, situat la etajul 4. În apartament se mai aflau cei doi părinți și un alt minor în vârstă de 6 ani.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care s-a produs acest incident”, transmite IPJ Sibiu.

Locuri de muncă

Copilul a fost preluat de către echipajul SMURD în stare conștientă, fără traumatisme vizibile și a fost transportat de urgență la Spitalul Luther din Sibiu, pentru investigații de specialitate.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

Președintele, vizat de acuzații GRAVE: „A vrut să RUPĂ PNL-ul”

Deputatul PNL Robert Sighiartău lansează acuzații dure privind tensiunile care au zguduit Partidul Național Liberal în ultimele luni.Liberalul susține...

Știri pe același subiect