În prima săptămână a lunii iulie au fost emise un milion de carduri sociale ce vor fi încărcate cu suma de 250 de lei pentru alimente și mese calde.
Începând din 10 iunie 2022 și până în 6 iulie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a distribuit un milion de carduri sociale, ce vor fi acordate o dată la două luni, prin programul „Sprijin pentru România”. MIPE poartă negocieri cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a oferi acest sprijin până în 2027.
Măsura implementată vine pentru a sprijini peste 2,5 milioane de români, cardurile urmând a fi folosite doar de beneficari. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare.
Cum sunt distribuite cardurile
Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:
1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului)
2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și
3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor
Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar împlicuirea și livrarea cardurilor se realizează de către angajații Poștei Române.
Încărcarea cu ajutorul de 250 de lei se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul primirii cardurilor. Ulterior, procedura de virare se simplifică, astfel că toți cei peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi ajutorul în decurs de 3-5 zile, potrivit comunicatului de presă publicat de MIPE.
Cine primește aceste vouchere sociale
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Pentru a vedea listele cu operatorii economici unde pot fi folosite cardurile, accesați link-ul următor: .