12.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 8, 2025

Un șofer băut s-a izbit cu mașina de o casă

Cele mai citite

Doi șoferi au fost prinși băuți la volan de polițiștii sibieni.

Marți seara, pe raza orașului Copșa Mică, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 142, un localnic în vârstă de 48 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un imobil de pe partea stângă a sensului de mers.
Evenimentul s-a soldat numai cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,62 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, ulterior recoltării probelor biologice fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot marți seara, în Șelimbăr, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic șoferul unui autoturism condus pe strada Pictor Brana. Rezultatul testării a indicat o valoare de 0,54 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul, în vârstă de 28 de ani, din județul Neamț, fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Publicitate

La nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: O asistentă medicală de la Spitalul Județean Sibiu a făcut infarct în timpul serviciului

O asistentă medicală în vârstă de 57 de ani din cadrul Secției Medicală 1 a Spitalului Clinic Județean de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect