0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Val de infracțiuni pe șoselele din Sibiu

Cele mai citite

Tineri fără permise, șoferi băuți sau cu permisul suspendat. Sunt infracțiunile descoperite de polițiștii sibieni de joi până vineri pe șoselele din județ.

Vineri dimineața, pe strada Rahovei din municipiul Sibiu, polițiștii Secției 1 Poliție Urbană Sibiu au descoperit un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Sibiu, în timp ce conducea un autoturism deși avea permisul suspendat. Totodată, polițiștii au constatat că autoturismul condus avea ITP-ul expirat și nu avea încheiată poliță RCA. În acest context, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 2.450 de lei, fiindu-i reținut certificatul și plăcuțele de înmatriculare. În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.

Joi seara, polițiștii din Avrig au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Horea din oraș de către un bărbat în vârstă de 25 de ani, localnic. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,63 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge, ulterior fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot joi pe Drumul Județean 106, în afara localității Iacobeni, polițiștii din Agnita au depistat un minor în vârstă de 16 de ani, din Laslea, în timp ce conducea o motocicletă tip enduro care nu avea montată plăcuță cu numărul de înmatriculare/înregistrare. Minorul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul, iar motocicleta tip enduro nu este înmatriculată/înregistrată. Pe numele acestuia s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat.

În prima zi a acestei luni, pe strada Horia din municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 24 de ani, domiciliat în Brateiu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul. Pe numele acestuia s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect