Polițiștii au avut din nou de luptat pe șoselele României și, mai ales, pe autostrăzile din țară, cu vitezomanii care nu reușesc să-și limiteze automobilele. Dintre zecile de amenzi aplicate pentru depășirea vitezei, se remarcă doi șoferi care au reușit să se apropie de limita superioară a vitezometrelor.
Poliția Rutieră a postat două imagini sugestive cu recordmanii de viteză din acest weekend de pe autostrăzi.
„Sunt imagini la care nu este nimic de comentat, nici măcar din partea celor care se aflau în spatele volanului.
Respectivii au fost surprinși și sancționați pe autostrada A3, tronsonul Câmpia Turzii-Nădășelu.
Ce timp de reacție poți să ai la o asemenea viteză?”, scriu polițiștii comentând fotografiile surprinse de radare pe una dintre cele mai noi autostrăzi din țară.
Una dintre mașini avea 288 de kilometri pe oră, la doar o apăsare de pedală de praguld e 300 km/h. Cealaltă avea 255 de kilometri pe oră, fiind ceva mai „lentă” decât cealaltă.


Codul Rutier prevede o sancțiune de la 9 la 20 de puncte amendă, pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h, adică de la 181 km/h în sus. Diferența o face polițistul, în funcție de viteza pe care a măsurat-o radarul. Ținând cont de faptul că un punct de amendă este 145 de lei în 2021, înseamnă că amenda începe de la 1305 lei și se poate opri la 2.900 de lei.