9.1 C
Sibiu
marți, martie 5, 2024

Municipalitatea face paşi pentru preluarea spitalului CFR Sibiu

Cele mai citite

Aleşii municipali au votat, joi, în ultima şedinţă a Consiliului Local Sibiu un proiect de hotărâre privind cererea de preluare în proprietatea publică a Municipiului Sibiu şi administrarea Consiliului Local al Municipiului Sibiu, a Spitalului General Căi Ferate Sibiu, din proprietatea publică a Statului român, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Municipiul Sibiu şi-a exprimat intenţia de preluare a Spitalului General Căi Ferate Sibiu, din proprietatea publică a Statului român, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în proprietatea publică a Municipiului Sibiu şi subordinea Consiliului Local, cu respectarea tuturor prevederilor legale în domeniul transferului de competenţe. „Luând în considerare interesul public, în îndeplinirea obligaţiilor legale potrivit cărora autorităţile publice locale asigură, potrivit competenţelor şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind sănătatea, Municipiul Sibiu solicită preluarea Spitalului General Căi Ferate Sibiu, în vederea creşterii eficienţei activităţii de susţinere a actului medical prin asigurarea unor condiţii generale şi obligatorii de primire şi îngrijire medicală, de igienă pentru pacienţi. Prin transferul unităţii sanitare către autoritatea administraţiei publice locale, fondurile locale şi fondurile europene atrase vor fi utilizate în funcţie de priorităţile şi nevoile obiective evidenţiate prin cererea de servicii medicale a cetăţenilor, iar investitiile vor viza cu precădere modernizarea şi dotarea cu echipamente şi aparatură medicală, concomitent cu identificarea soluţiilor pentru reducerea cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare.

Municipiul Sibiu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art.1, alin.(4) din O.G. 41/2023 necesare pentru entităţile care preiau unităţile sanitare. Municipiul Sibiu promovează o administraţie eficientă, care susţine dezvoltarea socio-economică a unitătii administrativ teritoriale, având o relaţie sustenabilă cu mediul de afaceri şi cu societatea civilă şi îmbunătăţeşte capacitatea de a atrage şi dezvolta investiţii publice şi private. Municipiul Sibiu desfăşoară o politică investiţională sustenabilă. Astfel, atât din bugetul local, cât şi din fonduri rambursabile şi nerambursabile, Municipiul Sibiu investeşte în proiecte importante de dezvoltare şi modernizare a infrastructurii de sănătate şi creştere a calităţii serviciului medical din fonduri nerambursabile, având experienţa necesară cumulată din implementarea şi derularea proiectelor desfăşurate în parteneriat cu Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu. De asemenea, Municipiul Sibiu a sprijinit unităţile sanitare de pe teritoriul oraşului, acordând sprijin financiar de la bugetul local, pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică , conform Legii nr. 95/2006 actualizată privind reforma în domeniul sănătăţii”, îşi motivează Primăria şi Consiliul Local Sibiu cererea de preluare a Spitalului CFR Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Indemnizația de șomaj a crescut de la 1 martie. S-au majorat și celelalte stimulente pentru ocuparea forței de muncă

Baza de calcul a indemnizaţiei de şomaj şi a altor măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect