22.6 C
Sibiu
marți, iulie 2, 2024

Sibiul înfrățit. 13 orașe din lume ne-au cunoscut

Publicitate

Cele mai citite

În Sibiul democratic și european, adică de după Revoluția din 1989, deschiderea externă a comunității a fost una importantă și o parte dintre contactele diplomatice și administrative au fost concretizate prin semnarea unor parteneriate de înfrățire cu alte orașe. Rolul principal l-a jucat primarul Sibiului în funcție în perioada respectivă. Ce-i drept, la mijlocul anilor `90 înfrățirile între orașele din Estul și Vestul Europei au fost stabilite la Consiliul Europei, iar Sibiul a fost prins în această horă, însă după 2000, acest principiu european a fost abandonat.

Sibiul a dus colaborarea externă și mai departe de Europa. În acest moment, la aproape 35 de ani de la Revoluție, municipiul Sibiu are înfrățiri cu 13 orașe din Europa, Asia și America de Sud. Unele parteneriate au rămas doar pe hârtie, ca prim-contact diplomat, iar altele se derulează de mai bine de un deceniu. Bineînțeles, cele mai bune înfrățiri au fost cu orașele din Germania, Landshut și Marburg, de care Sibiul este legat prin membrii comunității germane care au părăsit Sibiul în perioada comunistă sau imediat după 1990. Dar sunt și cazuri aparte, în care înfrățirile s-au datorat faimei de oraș cultural al Sibiului, devenit cunoscut în lume prin festivalurile culturale pe care le organizează.

Înfrățirea vizează în special domeniile cultural și universitar. Sibiul 100% vă prezintă istoricul înfrățirii Sibiului cu fiecare oraș-partener și direcțiile de colaborare existente. Următorul proiect privind înfrățirea administrativă are în vedere Chișinăul, capitala Republicii Moldova. Colaborarea este în curs de parafare, în acest moment existând un acord de cooperare   între cele  două unități administrative.

Valencia (provincia Carabobo din  Venezuela)

Prima înfrățire administrativă a municipalității s-a produs în 1993, însă contactele au fost stabilite cu un an-doi înainte. Au fost doar câteva schimburi la nivel administrativ între cele două comunități, fără ca parteneriatul să aibă rezultate concrete. A contat atunci faptul că, în perioada 1992-1996, ambasadorul României în Venezuela și zona Caraibelor a fost profesorul universitar sibian Ioan Leș. Valencia este un oraș turistic, cu o populație de aproape 1,5 milioane de locuitori.     

Wirall (Marea Britanie)

A urmat apoi, în 1994, așa-zisa înfrățire cu regiunea Wiral din Marea Britanie. A fost semnat doar un acord inițial de colaborare, în condițiile în care în zonă se regăsește Muzeul Satului în aer liber (Port Sunlight), asemănător, complexului muzeal CNM ASTRA din Pădurea Dumbrava. Este un muzeu ce oferă o imagine de ansamblu a stilului de viaţă englezesc de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

Columbia (Missouri)

Parteneriatul dintre orașele Sibiu și Columbia s-a încheiat în anul 1994, însă nu a produs proiecte majore între cel două părți. Totuși, au fost câteva acțiuni importate între cele două universități. Charles R. Franz, profesor universitar american, a primit titlul de cetățean de onoare al Sibiului, în 1995, pentru dezvoltarea relațiilor academice din universitatea din Columbia și Universitatea Lucian Blaga. Columbia este situat în statul Missouri, la 120 de km. de Kansas City și St. Louis. Centru cultural, medical și social al regiunii centrale a statului Missouri, orașul este cotat în mod constant printre primele 10 orașe americane ca standard de viață. Columbia are o populație de aprox. 100.000 locuitori, incluzând cei 26.000 de studenți din cele trei centre universitare: Colegiile Stephens și Columbia, Universitatea Missouri-Columbia.

Bauru (Brazilia)

O altă înfrățire, doar în acte, s-a realizat, în 1995, cu comunitatea din Bauru, Brazilia. Practic, a fost cel de-al doilea parteneriat cu o comunitate din America de Sud. Dar a rămas doar în stadiul de act administrativ semnat. În Bauru a crescut celebrul fotbalist brazilian Pele, considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști ai lumii. 

Thorigne-Fouillard (Franța)

În anii `90, practica înfrățirilor între comunități era una la mare modă. Pe acest trend se înscrie și înfrățirea comunei franceze din  departamentul Ille-et-Vilaine cu cartierul Hipodrom din Sibiu, din 1995.

Klagenfurt (Austria)

Parteneriatul dintre oraşele Sibiu şi Klagenfurt s-a finalizat în anul 1996, prin semnarea Cartei de Înfrăţire. Oraş cu o istorie de 800 de ani, Klagenfurt respira o atmosferă deosebită, datorată în special lucrărilor arhitecţilor italieni în sec. XVI şi XVII. Oraşul vechi a fost supus unor lucrări de restaurare, şi ca urmare, peste 50 de curţi interioare au fost deschise publicului.

Malines (Belgia)

Tot pe linie culturală s-a încris și acordul, din 1996, cu orașul Malines din Belgia, însă proiectul nu a produs prea multe efecte, rămânând la stadiul de început.

Rennes (Franța)

În anul 1999 au fost încheiate documentele de înfrăţire dintre oraşele Sibiu şi Rennes, ca o împlinire a numeroaselor contacte avute anterior între cele două municipalităţi. Rennes, situat în partea de NV a Franţei, la confluenta râurilor Vilaine şi Ile, este capitala provinciei Bretagne. Atestat că aşezare celtică încă din sec. VI î.e.n, oraşul a cunoscut o istorie tumultoasă. Rennes a fost dintotdeauna un important centru economic, comercial şi administrativ, fiind renumit în ultimul timp prin dezvoltarea în domeniul tehnologic, a cercetării, electronicii şi telecomunicaţiilor. Rennes se bucură, de asemenea, de o moştenire culturală impresionantă, fiind şi un puternic centru universitar. Schimburile culturale și administrative între cele două comunități se produc și în această perioadă. O colaborare reușită, mai ales în plan cultural.

Landshut (Germania)

Parteneriatul a fost concretizat la data de 13 aprilie 2002, când în cadrul ceremoniei desfăşurate la sediul primarei din Landshut a fost semnată Carta de înfrăţire dintre cele două oraşe. Primar al Sibiului era Klaus Iohannis. Relaţiile de prietenie între oraşele Sibiu şi Landshut există şi au fost întreţinute, într-o formă simplă, de mai mulţi ani. Apropierea s-a produs firesc, având ca punct de plecare proiecte în domeniul cultural, academic, al sănătăţii şi chiar economic, ţinându-se cont de faptul că foarte mulţi etnici germani din Ardeal, şi în special din Sibiu, s-au stabilit în oraşul Landshut şi au dorit să păstreze legătura cu locurile unde şi-au petrecut o mare parte din viaţă. În timp, aceste relaţii s-au dezvoltat, iar apoi s-au pus bazele unei colaborări mai concrete şi chiar ale unui parteneriat între cele două oraşe. Landshut este capitala landului Bavaria de Jos începând din anul 1839. Un oraş cu o istorie de peste 800 ani, care a acumulat valori culturale şi artistice cu totul remarcabile.

Marburg (Germania)

Pe aceeași linie se înscrie și colaborarea cu Marburg, Germania. Actualmente, Marburg este unul din cele patru importante oraşe universitare ale Germaniei şi se afla în landul Hessen. Aici îşi are sediul cea mai veche universitate protestantă din lume, Philips Universität, fondată în anul 1527. Universitatea Philips din Marburg are o foarte bună colaborare cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, colaborare ce a stat la baza înfrăţirii dintre cele două oraşe, conform acordului încheiat la 24 octombrie 2005 la Sibiu. Ca multe aşezări, Marburg s-a dezvoltat la intersecţia a doua importante axe ale evului mediu timpuriu: pe direcţia est-vest, între Köln şi Praga, iar pe direcţia nord-sud, între Marea Nordului şi Alpi. Aşezarea era protejată de un mic castel construit în secolul al IX-lea, ajungând să fie, între 1485-1500, respectiv 1567-1605, capitala statului Hessen. După 1605 este cunoscut mai ales prin universitatea sa.

Deventer (Olanda)

Prin hotărârea Consiliului Local Sibiu din data de 31 martie 2005 s-a aprobat înfrăţirea celor două oraşe, care s-a semnat efectiv la data de 22 mai 2007, de către primarii Klaus Iohannis şi James van Lidth de Jeude, ca urmare a relaţiilor de colaborare în diverse domenii ce s-au dezvoltat imediat după evenimentele din decembrie 1989. Acțiunile de colaborare între cel două comunități au evidențiat proiecte în mai multe domenii de activitate.

Deventer este un oraş în regiunea Salland din provincia olandeză Overijssel. Oraşul s-a dezvoltat în mai mare măsură pe partea estică a râului Ijssel, dar şi pe cea vestică. La răscruce de drumuri feroviare, Deventer se află şi pe autostrada A1 (Amsterdam-Berlin-Moscova). Perioada cea mai înfloritoare a oraşului a fost între anii 1000-1500, Deventerul dezvoltându-se datorită comerţului fluvial, ce se făcea cu vase mari, pe râul Ijssel. Prin acest comerţ fluvial, Deventerul a devenit membru al Ligii Hanseatice.

Takayama (Japonia)

Prin hotărârea Consiliului Local Sibiu nr. 291/30.08.2012, s-a aprobat înfrăţirea propriu-zisă a celor două oraşe, în data de 04.09.2012 semnându-se, la Sibiu, de către primarii Klaus Werner Iohannis, respectiv Michihiro Kunishima, înţelegerea de cooperare între Municipiul Sibiu din România şi oraşul Takayama din Japonia. Aceasta a oficializat Memorandumul ce a fost semnat, în 9 octombrie 2009, la Takayama, de către reprezentanţii celor două comunităţi.

Takayama este un oraş situat în prefectura japoneză Gifu, cunoscut şi sub denumirea de Hida – Takayama, după numele munţilor din apropriere – Hida-supranumiţi şi „Alpii Japonezi”. Liantul principal a fost Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, unde participarea japoneză este una dintre cele mai importante din istoria festivalului sibian. Ca suprafaţă, este cel mai întins oraş japonez, în cadrul unei conurbaţii alcătuite, începând din februarie 2005, împreună cu încă 2 oraşe şi 7 sate.

Istoria Takayamei este sintetizată în şase perioade, păstrându-se mărturii încă din antichitate. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, municipalitatea Takayamei avea deja conturat un sistem modern de administrare, pentru o populaţie de peste 15000 de locuitori. Takayama şi-a dezvoltat o cultură proprie, care este un amestec între Edo şi Kyoto, cele două culturi majore ale Japoniei. Renumite mai sunt festivalurile Takayamei, templele, muzeele, diverse clădirile istorice, piaţa de lângă râu, situată în centrul oraşului.

Durham (SUA)

Semnarea înțelegerii de cooperare între cele două orașe a avut loc în cadrul ședinței speciale din Durham, care a avut loc în 17 septembrie 2019, în prezența conducerii Primăriei, a reprezentanților comunității românești din Durham și a prietenilor americani pe care Sibiul și i-a făcut deja în orașul din Carolina de Nord. Primarul Astrid Fodor a prezentat Sibiul pe scurt, rezumând caracterul și reușitele orașului, ilustrate prin fotografii din Sibiu care au rulat pe ecranele sălii de consiliu. Conform textului înțelegerii, cooperarea între Sibiu și Durham se va desfășura în domeniul administrației locale, în cel cultural, sportiv, turistic, educațional, economic, dar și între cetățeni, schimburile urmând să fie încurajate și la acest nivel. Perioada de pandemie de coronavirus a amânat puțin punerea în practică a acțiunilor.    

Orașul Durham are o istorie de 150 de ani și  este un centru de cercetare și inovare datorită numeroaselor firme importante prezente în Research Triangle Park, un oraș universitar prin prisma prestigioasei Universități Duke și a Universității North Carolina și un centru de excelență în medicină prin spitalele universitare Duke. Inițiativa acestei înfrățiri a pornit de la comunitatea românească din zona Durham – Raleigh, din dorința de a creea cât mai mult legături între țara natală și cea de care au fost adoptați, în beneficiul ambelor comunități din care fac parte. Aceștia au fost adevărați ambasadori ai orașului și au trezit interesul conducerii orașului american prin ceea ce Sibiul are de oferit ca partener. Înfrățirea Sibiului cu orașul Durham a fost aprobată de Consiliul Local Sibiu ulterior.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: Furtună sau tornadă în România? O pădure a fost distrusă în 10 minute

Judeţul Maramureş s-an aflat sub cod portocaliu de ploi, averse şi vijelii luni după-amiază, iar o pădure a fost...

Știri pe același subiect