Skandenbergul nu e un sport extrem de cunoscut în România. Și cu atât mai puțin în Sibiu. Nu mulți dintre noi au auzit că undeva prin sălile de sport sau apartamentele orașului de pe Cibin se practică acest sport care măsoară ”bărbăția” masculilor din zonă. Deși am fi tentați să asociem această practică cu barurile și cu berea, skandenbergul e mai mult de atât.
Am avut ocazia zilele trecute să cunosc un loc unde oamenii îmbină dragostea de sport cu performanțele. E seară, opt-opt și ceva, când intru pe ușile sălii de sport, unde trebuie să mă întâlnesc cu ”lupii”, băieții (și fetele) care își pun la încercare brațele pentru un loc pe podium. Întâlnirea a fost la 8:30, însă mi-am propus să ajung mai repede. Întotdeauna fac aceasta, pentru că vreau să mă încarc cu energia locului înainte să dau drumul la povești.
Întreb de ”Clubul Lupilor”. O domnișoară se uită la mine, îmi spune: ”O parte din băieți sunt sus” și îmi dă o cheie, cu indicația de a merge la vestiare să-mi las lucrurile. Am intrat buimac. Nu mai frecventasem până acum un asemenea loc. Băieți care mai de care mai musculoși, transpirați, se uitau la mine, eu la ei, mă simțeam ca într-un film cu Sylvester Stallone. Nu-l anunț pe băiatul cu care am vorbit că am ajuns. Mă reazem de un dulap și observ cum mișună sportivii pe lângă mine. Am stat acolo, gură cască, până dau cu ochii cu un băiat ce purta un tricou pe care scria ”Clubul Lupilor”. Îl întreb: ”Faci parte din Clubul de skandenberg?” Îmi confirmă. Îl mai întreb: ”Unde e șeful haitei?” Îmi spune să vin după el. Îl urmez, până ajung într-un loc ce emana forță și aburi de transpirație: băieți, fete, trăgeau de zor cu forță la aparate. Am așteptat câteva minute gândindu-mă: ”Oare de unde găsesc acești oameni forța să se ridice din pat să muncească, în timp ce alții zac ca sardinele în conservă?”.
În scurt tip apare Alexandru Străuțiu, un tip foarte prietenos. Acesta m-a luat și m-a purtat prin toată sala de sport, până au ajuns ceilalți ”lupi”. Mă întreabă: ”Faci sală?” Nu știu ce a fost cu curiozitatea aceasta…
Mi-a făcut un tur prin imensa sală, iar pentru că locul vuia a rap american, asociat cu tot felul de alte zgomote, în special de aparate, ne-am retras spre vestiare, unde a început să-mi spună povestea lui.
De la ignorant, la performer
Alex a ținut de la început să menționeze că nu el e președintele clubului, ci reprezentantul lui, ”marele lup alfa” fiind Nicolae-Lucian Lup. ”Sportiv din naștere, aș putea spune, această pasiune pentru skandenberg am început-o acum aproximativ 14 ani. Eram prin liceu, când am început să fac sală, iubeam mișcarea. După cam un an de când am început să-mi lucrez intensiv trupul, a venit cineva la mine în timp ce făceam ceva exerciții de antebraț. S-a uitat la mine, eu la el, și m-a întrebat dacă fac skandenberg. Nu am mai avut contact cu așa ceva. Auzind asta, m-a provocat la un meci demonstrativ în sală. Am acceptat, pentru că oricum nu aveam nimic de pierdut. Ne-am pus la masă, și-a încleștat mâna de a mea, iar eu încercam să trag, m-am chinuit câteva minute, dar nu am clintit nimic la el, parcă avea brațul prins în ciment. Însă după mai mult timp de așteptare, ”m-a dat” și mi-a spus că sunt bun. Nu am știu ce să cred, mă uitam la el și mă gândeam: “bine, eu sunt bun, dar cum? Nu am mișcat nimic la omul ăsta”. M-a văzut nedumerit, așa că mi-a spus: ”Păi ești bun, dar nu știi să-ți folosești forța pentru sportul ăsta”. M-a pus pe gânduri. Am cumpănit un pic la cele spuse. Ulterior, m-a chemat la un antrenament oficial, oficial însemnând la cineva acasă, pe vremea aceea. Nu existau sedii pentru un asemenea sport. Am acceptat, normal. M-am dus și m-am lăsat purtat de acest val la noutății și competiției. Acolo l-am cunoscut pe Vali Bădescu. Cu el am început să învăț tehnici speciale, să progresez pe ele și ușor-ușor, după ore de antrenamente, am început să particip la concursuri”.
Îl priveam cu admirație, în timp ce zeci de băieți veneau și treceau pe lână noi, tot salutându-l pe Alex, și implicit pe mine. Deh, eram băiatul ce stătea de vorbă cu Instructorul și reprezentantul lupilor. A continuat povestea, spunând că tot în acea perioadă a participat la primele campionate. ”Primul meu concurs național a fost la 17 ani, la Palatul Copiilor din București. Îmi amintesc de parcă a fost ieri. Pentru că am avut frustrări, n-am obținut nicio medalie. Am cumpănit un pic, dar știam că nu de forță duceam lipsă, ci de experiență. Dar au trecut anii și am început să mai și iau podiumuri. Am început cu un loc trei pe brațul stâng, apoi am continuat cu locul doi pe ambele brațe. Pe urmă am ieșit vice-campion național. Am fost extaziat, dar mereu îmi spun că pot mai mult. Recent am intrat în lotul național. E o mândrie să reprezint România, desi aceasta nu prea ne ajută“, mărturisește sportivul. ”La început ne strângeam la alții acasă, după cum am mai spus, dar cu timpul am început să ne organizăm ulterior pe cluburi, își întregește povestea Alex. Așa că acum patru ani a pornit “Clubul Lupilor“. Ca să ne dăm startul, am creat și un eveniment care să devină ulterior emblematic pentru noi: “Cupa Lupilor“. La prima ediție au venit 70 de oameni din toată țara. Am rămași uimiți. Cine ar fi crezut că sunt atâția iubitori a acestui sport? Fiecare în parte a fost binevenit. La ediția doi am avut o locație mai mare, am făcut-o într-un mall, și au venit un număr de 90 de persoane, semne că evenimentul nostru a devenit tot mai popular. La ediția trei, anul trecut, am vrut să mergem un pic mai departe, să evoluăm, și am făcut un camapionat pe trei sporturi. Cele trei sporturi au fost skandenberg, împins la piept și îndreptări-debit, sporturi nu prea cunoscute, dar care au avut succes. La un Campionat Național se strâng între 300 și 400 de oameni. Dar, din păcate, nu prea avem spectator. Chiar am ridicat această problemă în federație. Părerea mea este că ar trebui să schimbăm un pic regulile și să nu facem demonstrațiile doar în spații cu scenă, mai ales când avem spectatori. Ar trebui să mergem într-un spațiu mai mare, cum ar fi într-o casă de cultură. Cât despre vânzare de bilete, e absurd, acest sport nu are renumele necesar ca să plătească cineva să îl vadă, deși sportul e spectaculos. La ediția trecută oamenii s-au îmbulzit în jurul nostru, lumea era curioasă “, mi-a relatat Alex.
Skandenbergul, un joc al respectului reciproc
Dar totuși… Cum decurge un meci de skandenberg? Cât durează în medie?, l-am întrebat și, ca să-mi arate, m-a dus în sala lor de antrenament, căci se făcuse și ora de întrunire a echipei. Am plecat din vestiar, am urcat niște scări, și la mese, pe același ritm de rap american, băieți – și spre surprinderea mea, și poate și a dumneavoastră -, fete, își măsurau fiecare priceperea la mese de skandenberg. M-am uitat la Alex, el la mine și mi-a zis să mă pun la o masa de joc cu el. Am acceptat bucuros. Și cum ne încleștam mâinile, a început să mă lămurească: ”Meciul poate dura între o secundă și 5 minute. Recordul de durată a fost acum doi ani, parcă cinci minute, până când unul dintre concurenți a făcut o greșeală de cot. Ca să înțelegi mai bine, atunci când ridici cotul sau îl scoți în afara cotierei, se consideră greșeală. La două astfel de greșeli te scoate afară arbitrul. Sunt ca și cartonașele galbene. La o greșeală ai cartonaș galben, la două ai pierdut meciul. Jocul decurge în felul următor: Se duc ambii sportivi la o masă , se salută, de regulă, cu mâna opusă celei cu care trag. Dacă tragi cu dreapta, te saluți cu stânga, și vice versa. Ca observatori, sunt doi arbitrii la masa: unul principal și unul secund, care ajută. Arbitrul principal are responsabilitatea de a așeza concurenții într-o poziție corectă a brațului, a încheturii, le îndreaptă mâinile din toate punctele de vedere: înălțimea, centrul mesei, toate detaliile acestea. După, se dă startul: “ready go”, și concurenții dau tot ce-i mai bun din ei. Meciul se poate finaliza prin prin ceea ce înseamnă că încheietura adversarului a atins nivelul padului, jos, sau prin greșeli. Greșelile sunt de mai multe tipuri. Cele mai frecvente cele de cot, cum am mai spus, dar pot să fie staturi false adunate, poate să fie mișcare în priză de arbitru… Există un regulament stufos“.
În timp ce îmi explica, dădeam ce-i mai bun din mine. Brațul meu de ziarist, care ține pixul și laptopul în mână, contra brațului antrenat al instructorului: era clar cine va învinge. La meci, Alex ”m-a pus”, normal! Dar mi-a zis că sunt destul de puternic și că i-ar plăcea să fac parte din echipa lui. Nu știu dacă a fost serios sau a spus-o doar să mă simt bine, ar eu aș prefera-o clar pe prima variantă.
De ce se apucă oamenii de sportul acesta?, l-am întrebat. ”Pentru bani, sigur nu! Pentru că nu se prea câștigă din asta. Cred că din aceleași motive pentru care se apucă oricine de orice sport. Pentru socializare, să zicem. Găsești o mulțime de oameni frumoși aici. De exemplu, la primul Campionat Național am avut ocazia să-l cunosc pe Valahu. Eram doar un puști pe atunci, care a făcut o poză cu el. Acum am ajuns amândoi să conducem cluburi. E uimitor cum se așază lucrurile! Ne mai vedem pe la evenimente, suntem amici, pot spune, e cu adevărat un munte de om, dar și de dragoste și voință. Skandebergul este un sport al brațelor și a voinței. Contează foarte mult și forța musculară, greutatea își spune și ea cuvântul, dar voința e foarte importantă.”
”Principalul obiectiv pentru noi este să dăm României campioni”
Clubul Lupilor este format din aproximativ 40 de membri. I-am văzut în mare parte: băieți vânjoși, dar și trei fete. Cel mai tânăr membru are 13 ani, iar cel mai matur, 51. Cei mulți dintre membri au câștigat medalii la campionate. Am stat de vorbă cu mai mulți dintre ei. Sunt cu adevărat campioni, au încrederea și mentalitatea potrivită, plus că sunt ca într-o familie. “Încercăm să evoluăm de la un an la altul. În fiecare an ne-am mărit numărul de sportivi și numărul de medalii, avansăm constant în clasamentul național. După mine, principalul obiectiv pentru noi este să dăm României campioni”, concluzionează Alex.
I-am lăsat sportivi să se antreneze și am plecat spre alte povești și povestiri. Următorul campionat, unde vor participa sportivii, va fi pe la sfârșitul lui martie. Cât despre ”Cupa lupilor”, nu au stabilit încă o dată fixă la care va avea loc. Cei care doriți să vă alăturați ”haitei”, îi găsiți pe Facebook: ”Clubul lupilor”.
