Daniela Arnăutu
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat miercuri, 26 noiembrie 2025, că a adoptat un proiect de lege privind sancțiunile internaționale. Acum, actul normativ urmează a fi promulgat de președintele României.
Documentul, care prevede că încălcarea sau eludarea sancţiunilor internaţionale, inclusiv împotriva Rusiei, devine infracţiune gravă, aflată în competenţa DIICOT, transpune în legislaţie directiva Uniunii Europene, evitând, astfel, punerea României sub infringement, odată cu depăşirea termenului-limită care a fost mai 2025.
Ce presupune procedura de infringement
Procedura de infringement este un mecanism folosit în Uniunea Europeană pentru a corecta comportamentul unui stat membru care nu respectă legislația europeană.
Documentul urmează a fi promulgat de președintele României
„Ministerul Afacerilor Externe anunţă adoptarea, în Camera Deputaţilor, a proiectului de lege al Guvernului României, coiniţiat de Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Justiţiei, care modifică Ordonanţa de Urgenţă nr. 202/2008 privind sancţiunile internaţionale. Actul normativ fusese anterior adoptat în Senat, pe 10 noiembrie 2025, şi după adoptarea în camera decizională urmează să meargă în promulgare la Preşedintele României”, se precizează în comunicatul de presă al MAE.
De asemenea, actul normativ clarifică și mecanismele de cooperare şi coordonare între autorităţile implicate în aplicarea sancţiunilor şi stabileşte cadrul penal pentru persoanele fizice şi juridice care sprijină entităţi sancţionate.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




