Operatorul aerian low-cost Blue Air a anunţat că va relua zborurile din 10 octombrie, precizând că pentru moment nu dispune de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.
„În ultimele 48 de ore conducerea executivă, Consiliul de Administraţie şi acţionariatul Blue Air au constatat faptul că nivelul vânzărilor de bilete a fost semnificativ afectat, iar sumele care au fost încasate de procesatorii de plăţi au fost blocate de către aceştia, astfel încât Societatea nu dispune în acest moment de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.
În plus, toţi furnizorii de servicii esenţiale zborurilor au condiţionat furnizarea respectivelor servicii de plata datoriilor scadente. În acest context au fost analizate toate aspectele privind modalitatea de reluare cât mai rapidă a activităţii de zbor, discutându-se în mod direct cu zeci de furnizori critici ai companiei, respectiv aeroporturi, societăţi de handling, furnizori de combustibil, autorităţi de control al traficului aerian, precum şi cu proprietarul aeronavelor operate de Blue Air.
În urma acestora, Societatea îşi propune să reia zborurile începând cu data de 10 Octombrie 2022″, se arată în comunicatul companiei transmis vineri AGERPRES.
În context, operatorul aerian transmite pasagerilor cu zboruri programate până în data de 10 octombrie 2022 să nu se mai prezinte la aeroporturile de plecare pentru că aceste zboruri nu pot fi operate.
Blue Air arată, totodată, că decizia de reluare a zborurilor are în vedere în mod decisiv posibilitatea societăţii de a rambursa tuturor pasagerilor afectaţi sumele datorate şi de a achita tuturor partenerilor comerciali costurile serviciilor prestate în favoarea companiei.
Pe de altă parte, reprezentanţii companiei precizează faptul că în cadrul discuţiilor purtate în Consiliul de Administraţie al Blue Air, reprezentantul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a solicitat reluarea cât mai rapidă a zborurilor în timp ce votul reprezentantului Ministerului Finanţelor nu a putut fi exprimat.
„Votul reprezentantului Ministerului de Finanţe este unul extrem de important, având în vedere faptul că această instituţie a emis Scrisoarea de Garanţie pentru acordarea de către Eximbank SA a creditului comercial în sumă de 300.775.000 lei, credit garantat cu 75% din acţiunile Societăţii şi alte active deţinute de Blue Air şi acţionariatul Societăţii.
În această perioadă, avem convingerea fermă că cei 2 investitori, cu care acţionariatul societăţii se afla în discuţii extrem de avansate la momentul la care a intervenit această situaţie de forţă majoră, vor avea timpul necesar să analizeze absolut toate implicaţiile acestui eveniment şi să decidă, în mod definitiv, dacă doresc să investească sumele necesare revenirii Blue Air la cifrele dinainte de pandemia de COVID – 19 şi acoperirea pierderilor de aproximativ 130.000.000 EUR suferite în această perioadă, din cauza interdicţiilor de zbor, a incertitudinii privind numeroasele valuri de pandemie, a creşterii absolut bruşte şi la niveluri extraordinare a preţului combustibilului, cauzate în principal de războiul din Ucraina, şi scăderea cu peste 15% a puterii de cumpărare a monedei EUR faţă de USD.”, precizează reprezentanţii Blue Air.