Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

spot_img
Cele mai citite

Până vineri vremea va fi caldă, iar începând din week-end vor reveni ploile, iar temperaturile vor scădea.
Regimul termic va deveni normal pentru perioada din calendar, în intervalul 13 – 26 septembrie, iar de la temperaturi de 28 – 29 de grade Celsius se va ajunge la valori termice diurne medii de până la 22 de grade Celsius, în cursul săptămânii viitoare, arată prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 13 – 26 septembrie.
Astfel, vremea caldă va caracteriza această regiune până pe data de 17 septembrie, valorile maxime ale temperaturii aerului fiind, în medie, de 24 – 26 de grade, iar media celor minime nocturne se va situa între 9 şi 13 grade. În intervalul 18 – 21 septembrie, vremea se va răci treptat, ajungându-se la un regim termic caracterizat de valori apropiate de cele obişnuite acestor date, respectiv în medie, maxime de 17 – 20 de grade şi minime de 7 – 10 grade.
În intervalul 22 – 26 septembrie valorile termice vor mai scădea uşor şi astfel vor caracteriza o vreme răcoroasă, specifică celei de-a treia decade a lunii septembrie. Regimul pluviometric va fi în general deficitar într-o bună parte a intervalului de referinţă, şansele de ploaie fiind în creştere mai ales între 16 şi 20 septembrie. (AGERPRES)

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Ai băut aseară? Ce s-ar putea întâmpla când sufli în etilotest a doua zi

Cât timp rămâne alcoolul în organism după ce bei. Detaliul pe care șoferii nu trebuie să-l ignore.Alcoolul poate ajunge...

Știri pe același subiect